Rezultate remarcabile pentru sportivii de la CS Mureșul la Campionatul European de Kungfu Tradițional

PERFORMANȚĂ. Sportivii secției de arte marțiale din cadrul Clubului Sportiv Mureșul au participat la cea de-a 8-a ediție a Campionatului European de Kungfu Tradițional și Luptă Light Sanda, desfășurat în perioada 30 aprilie – 5 mai 2025, în Creta, Grecia.
Jasmine Teci a obținut două medalii de bronz în probele de Taijiquan și Taijijian, confirmând forma bună și pregătirea riguroasă. Oana Belean s-a clasat pe locul 4 în ambele probe – Taijiquan și Taijijian, la mică distanță de podium. Luca Belean, deși nu a urcat pe podium, a avut o participare apreciată în cadrul competiției.
Felicitări tuturor sportivilor pentru efortul depus și pentru prestațiile valoroase, precum și antrenorilor Horváth Attila și Apostolache Andrea pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă!




