Rezultate remarcabile pentru tricolori la Singapore Smash 2025!

SPORT. Noi meciuri spectaculoase la Singapore Smash 2025, unde tricolorii au demonstrat din nou determinare și spirit de luptă. Calificările au venit pe tabloul principal de simplu, cu evoluții de excepție din partea sportivilor noștri.
Tabloul feminin:
Bernadette Szőcs (#13 mondial) s-a calificat în turul al doilea, alături de Elizabeta Samara și Adina Diaconu, intrând astfel în top 32. La prima sa apariție pe tabloul principal, Bernadette a eliminat-o pe Natalia Bajor (Polonia, #48 mondial), controlând jocul cu o siguranță remarcabilă. A menținut un avantaj clar în seturile câștigate și s-a impus cu 3-1 (11-8, 11-8, 6-11, 11-6).
Tabloul masculin:
Ovidiu Ionescu (#42 mondial) a oferit un duel electrizant cu Truls Moregard (Suedia, #7 mondial), vicecampion olimpic en-titre. După un start dificil, Ovidiu a revenit spectaculos în setul al doilea, adjudecându-l cu 16-14 după puncte spectaculoase și lovituri riscante. Meciul a continuat într-un ritm intens, cu seturi extrem de echilibrate. Din păcate, în decisiv, suedezul a reușit să se impună, iar Ovidiu a cedat după un efort admirabil, scor 2-3 (3-11, 16-14, 10-12, 11-9, 5-11).
Într-un alt meci de pe tabloul masculin, Eduard Ionescu (#62 mondial) l-a întâlnit pe experimentatul Simon Gauzy (#39 mondial), medaliat cu bronz olimpic alături de echipa Franței. Deși Eduard a venit după trei victorii solide în calificări, francezul s-a dovedit superior, câștigând cu 3-0 (11-8, 11-7, 11-6).
Următoarele meciuri promit noi emoții și spectacol la masa de joc!
Rămâneți alături de tricolori!