Rezultatele misiunilor jandarmilor pentru protejarea pădurilor în județul Mureș

ȘTIRI. Astăzi, în ziua dedicată conservării pădurilor la nivel mondial, Gruparea de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș aduce în atenția publicului rezultatele remarcabile obținute în urma misiunilor pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic, desfășurate în cadrul Planului de acțiune „Scutul Pădurii”.

Începând cu data de 1 ianuarie și până în prezent, au fost efectuate 70 de acțiuni pe teritoriul județului Mureș, care au condus la sancționarea a 72 de persoane în principal pentru transportul de material lemnos fără documente legale sau autorizație de transport. În cadrul acestor operațiuni, aproximativ 30 de metri cubi de material lemnos au fost confiscate, iar sancțiunile aplicate au însumat 55.500 de lei.

În plus, jandarmii au reușit să depisteze în flagrant două persoane în timp ce tăiau arbori din fondul forestier național în scopul sustragerii ilegale, întocmindu-li-se actele de sesizare penală corespunzătoare.

Angajamentul nostru pentru protejarea pădurilor va continua și în viitor, în scopul prevenirii și combaterii activităților ilegale care pun în pericol resursele naturale și echilibrul ecologic al zonei.

Compartimentul de Informare, Relații Publice și cu Publicul al Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare