RO-ALERT va avea sunete diferite în funcție de gravitatea situației, anunță Raed Arafat

RO-ALERT. Șeful Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat că sistemul RO-ALERT va introduce sunete diferite în funcție de tipul și gravitatea situației semnalate. Măsura este realizată în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și se află în faza de implementare.

Potrivit oficialului, modificările vizează extinderea tipurilor de alerte și diferențierea lor prin semnale sonore distincte, pentru a reflecta nivelul de risc și natura evenimentului.

Noile niveluri RO-ALERT

Conform explicațiilor oferite, sistemul va funcționa pe mai multe niveluri:

Alertă de risc iminent și alertă extremă – vor păstra sunetul original RO-ALERT, standardizat la nivel internațional.

Alertă severă – va avea un sunet mai discret, similar cu cel al unui mesaj SMS.

Alertă copil dispărut – va fi semnalizată printr-un sunet asemănător notificărilor SMS.

Alertă pentru siguranță publică – o nouă categorie care va apărea doar pe ecran, fără semnal sonor, pentru a nu divulga poziția persoanelor aflate în situații de pericol.

Implementare etapizată

Adaptarea sunetelor face parte dintr-un proces demarat în urmă cu câteva luni, însă implementarea efectivă depinde și de actualizările furnizate de producătorii de telefoane, atât pentru dispozitivele Android, cât și pentru cele iOS.

Pentru a beneficia de noile opțiuni, utilizatorii trebuie să își actualizeze telefoanele la cea mai recentă versiune a sistemului de operare.

La nivelul DSU urmează să fie actualizate și procedurile interne, astfel încât mesajele să fie transmise diferențiat, în funcție de gravitatea situației. Totodată, introducerea alertelor mai puțin intruzive va permite transmiterea unor mesaje de interes public, precum cele aferente codului galben, care până acum erau comunicate exclusiv prin aplicația DSU.

Alertele ce indică un risc major vor continua să fie semnalizate prin sunetul standard RO-ALERT, în timp ce unele avertizări de cod portocaliu ar putea fi transmise sub forma alertelor severe, cu semnal sonor discret.

Prin aceste modificări, autoritățile urmăresc o mai bună adaptare a sistemului la nevoile reale din teren, menținând totodată eficiența în situațiile critice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare