Rodica Baciu: O SCRISOARE PIERDUTĂ

ELECTROAL. Stimate alegător, partidelor le faci o mare bucurie că nu te duci la vot!

 

La Târgu Mureș suntem ca într-un scenariu de Caragiale. Circulă în aceste zile pe internet, un document, precum o scrisoare pierdută în care PNL și UDMR pare ca s-au se înțeles încă din 2020 că se vor susține reciproc pentru ocuparea pozițiilor de primar și viceprimar.

Această înțelegere PNL-UDMR, indiferent dacă a luat forma unui document sau a fost doar înțelegere verbală, s-a petrecut ca la carte. UDMR a preluat conducerea prin persoana actualului primar iar PNL a pus umărul la administrarea orașului prin persoana viceprimarului Gyorgy Alexandru.

Acest comportament mă face să înțeleg că, de fapt, nu votul etnic ne-a adus în situația de azi, ci înțelegerile politice de culise între formațiuni reprezentate de grupuri restrânse de actori pe scena politică, care își caută propriile interese.

În timp ce noi suntem speriați cu diferite motive să votăm etnic, o echipă își împarte roluri de conducere în oraș, însă nu au putut dovedi competență în administrație.

Problema orașului NU este că a fost condus de români sau de maghiari; a fost condus de reprezentanții ambelor formațiuni, însă aceștia NU au reușit să se țină de promisiunile electorale făcute.

Din acest motiv este obligatoriu să votăm oameni competenți și de încredere, indiferent de etnie.

Dacă dăm o căutare după numele viceprimarului nu o să găsim luări de poziții împotriva modului de implementare a proiectelor din oraș, ceea ce înseamnă că PNL a girat aceste proiecte.

Până aici se nasc imediat trei întrebări:

  1. Câte astfel de scrisori își trimit politicienii în aceste zile înainte de alegeri și cum vor să ne împartă în funcție de interesele lor?
  2. De ce încă discutăm despre vot etnic dacă oricum există astfel de înțelegeri și împărțeli care nu țin cont de votul cetățeanului?
  3. Dacă PNL a făcut echipă cu UDMR, atunci candidatul PNL, de cine vrea să salveze orașul?

Nu este normal să existe înțelegeri ascunse despre care publicul să nu știe nimic, pentru că atunci votul fiecărui cetățean este de fapt furat și anulat de către jocuri de culise.

Atât de multe lucruri s-au promis încât avem inflație de promisiuni iar podul peste Mureș se află ba în fază de proiectare, ba în fază de promisiune electorală iar noi, ne târâm zilnic într-un oraș sufocat.

Starea de dezamăgire și sentimentul că #NuSePoate ne-a făcut să nu ne dorim să mergem la vot, însă tocmai aici pierdem, pentru că înseamnă că susținem echipa care a adus orașul în starea actuală.

Candidații care au câștigat alegerile în 2020 și nu și-au respectat promisiunile, și nu au condus Primăria către performanță și dezvoltare, nu ar trebui să fie votați din nou. Este esențial să analizăm realizările fiecărui candidat și modul în care s-au achitat de promisiunile făcute în trecut.

Așadar, sfatul meu este să votați informat, nu doar pe baza promisiunilor actuale, ci și pe baza performanțelor trecute ale candidaților. În acest fel, putem aduce schimbarea pozitivă pe care ne-o dorim pentru comunitatea noastră.

Celor care sunt în funcții, chiar le convine că tu nu mergi la vot întrucât oamenii de partid pot avea, astfel, o influență mult mai mare în rezultatul final al alegerilor.

Dragi târgumureșeni, haideți să ne eliberăm de această cămașă de forță care ne ține blocați de atâta timp și să votăm în data de 9 iunie, așa cum ne dictează conștiința, oameni care au dovedit Performanță, buni administratori și care nu fac jocuri duble cu votul nostru.

Vă invit ca în data de 9 iunie să alegem Valori și Performanță pentru Târgu Mureș.

 

 

Comandat de: Candidat Independent – RODICA BACIU
CUI mandatar financiar: 24240351
Executat de: Asociația “Românii Uniți Acasă – RUA”-Msnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare