România celebrează succesele olimpice la Casa României din Paris GALERIE

EVENIMENT. Ieri seară, președinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a participat la un eveniment organizat de Casa României la Paris, dedicat celebrării performanțelor remarcabile ale sportivilor români la Jocurile Olimpice Paris 2024.

Evenimentul a avut loc în prezența Excelenței Sale, Ioana Bivolaru, Ambasadorul României în Franța, și a echipei sale, alături de reprezentanții Comitetului Olimpic și Sportiv Român, inclusiv președintele Mihai Covaliu și secretarul general George Boroi. De asemenea, au participat membri ai delegației olimpice române și jurnaliști.

Campionii de la Jocurile Olimpice din Paris – David Popovici, Andrei Sebastian Cornea și Marian Florin Enache – au oferit declarații pentru presă despre semnificația medaliilor olimpice recent obținute și despre planurile lor de viitor. Antrenorii lor, Adrian Rădulescu și Cosmin Bogus, au fost, de asemenea, prezenți pentru a discuta despre contribuțiile lor la aceste succese.

Cu cele patru medalii câștigate până acum, România se situează pe locul 13 în clasamentul pe națiuni la Jocurile Olimpice de la Paris. Astăzi, există oportunități de a îmbunătăți acest bilanț, având sportivi calificați în trei finale la canotaj: dublu rame masculin, dublu rame feminin și dublu vâsle feminin, categorie ușoară.

Casa României la Paris este un proiect comun între Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României în Franța, și Comitetul Olimpic și Sportiv Român, fiind un spațiu dedicat promovării culturii și valorilor sportive românești.

Hai, România! 🇷🇴

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare