România participă la atelierul internațional „Future Directions in Fire Investigations” pentru consolidarea capacităților regionale în investigarea incendiilor

EVENIMENT. În perioada 13–15 mai 2025, doi ofițeri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență reprezintă România la atelierul internațional „Future Directions in Fire Investigations”, organizat de RACVIAC – Centrul pentru Cooperare în Domeniul Securității, în parteneriat cu Universitatea din Split – Departamentul pentru Științe Criminalistice și Asociația Pompierilor din Croația. La eveniment participă experți în investigarea incendiilor din structuri de pompieri, poliție, poliție militară, armată și mediul academic din următoarele țări: Albania 🇦🇱, Bosnia și Herțegovina 🇧🇦, Croația 🇭🇷, Germania 🇩🇪, Kosovo 🇽🇰, Macedonia de Nord 🇲🇰, Muntenegru 🇲🇪, România 🇷🇴, Statele Unite ale Americii 🇺🇸, Turcia 🇹🇷 și Ungaria 🇭🇺. Obiectivul principal al workshop-ului este consolidarea capacităților regionale de investigare a incendiilor, prin schimb de bune practici și abordări moderne, integrate și colaborative. Participarea IGSU contribuie la dezvoltarea continuă a expertizei naționale în domeniul intervenției și analizei post-incendiu.









