România revine la Eurovision în 2027. TVR a aprobat participarea la următoarea ediție a concursului

EUROVISION. Televiziunea Română a decis participarea României la Eurovision Song Contest 2027, după succesul înregistrat la ediția din acest an, când Alexandra Căpitănescu a obținut locul al treilea în marea finală. Consiliul de Administrație al TVR a aprobat oficial participarea țării noastre la cea de-a 71-a ediție a competiției.


Hotărârea a fost adoptată cu 11 voturi pentru și o abținere, reprezentând primul pas oficial pentru pregătirea participării României la concursul muzical european care va avea loc în luna mai 2027.

Decizia vine în urma rezultatului remarcabil obținut de Alexandra Căpitănescu la ediția din 2026. Reprezentanta României a ocupat locul al treilea în clasamentul final cu piesa „Choke Me”, acumulând 296 de puncte, unul dintre cele mai bune rezultate din istoria participării țării la Eurovision.

Potrivit TVR, aprobarea participării încă din această etapă va permite organizarea din timp a întregului proces de selecție. Reprezentanții televiziunii publice susțin că un calendar predictibil va facilita atragerea unui număr mai mare de compozitori, textieri, producători și interpreți, contribuind la organizarea unei Selecții Naționale competitive și la pregătirea reprezentantului României în cele mai bune condiții.

Participarea României va depinde de bugetul care va fi aprobat pentru acest proiect în cadrul Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Societății Române de Televiziune pentru anul 2027.

Interesul industriei muzicale pentru competiție rămâne ridicat. La ediția din 2026 a Selecției Naționale au fost înscrise 101 piese, confirmând interesul artiștilor și producătorilor pentru reprezentarea României pe scena internațională.

Eurovision Song Contest, organizat sub egida Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU), este unul dintre cele mai importante și urmărite concursuri muzicale din lume, reunind anual zeci de țări participante și o audiență estimată la peste 160 de milioane de telespectatori.

Ediția din 2027 va avea loc în Bulgaria, după victoria obținută în acest an de artista Dara, cu piesa „Bangaranga”, care a adus țării sale dreptul de a găzdui următoarea ediție a competiției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare