Românii călătoresc mai mult în această vară – își planifică din timp vacanța

TURISM. Odată cu revenirea zilelor mai lungi și mai însorite, este clar că vara este în toi, la fel ca și planurile de călătorie pe timp de vară. O companie de travel-tech a oferit informații despre unde vor călători românii în vara anului 2023, cât de lungi vor fi vacanțele lor, precum și cât au plătit pentru biletele de avion.

În primul rând, în vara acestui an, românii călătoresc mult mai mult decât anul trecut, rezervările pentru călătoriile de vară făcute în perioada 1 ianuarie – 24 mai depășind cu 64% numărul total de escapade de vară rezervate în 2022.

Topul destinațiilor

Primele 10 destinații din acest an sunt Italia, Spania (care pierde anul acesta poziția de lider), Grecia, Marea Britanie, Franța, Germania, Belgia, Portugalia, Olanda și Austria. Cele mai populare orașe sunt Milano, Londra, Roma, Bruxelles, Paris, Barcelona, Veneția, Veneția, Madrid, Napoli și Corfu – se poate observa o preferință pentru destinațiile însorite, mediteraneene.

Deși sunt genul lor de evadare preferat în alte anotimpuri, city-break-urile sunt mai puțin populare în această vară – 28% dintre români au rezervat călătorii de până la 3 zile, față de 32% anul trecut. Până în prezent, 34% dintre românii care au rezervat prin Kiwi.com au ales sejururi între 4 și 6 zile, 31% de 1 până la 2 săptămâni, iar 4% vor petrece între 2 și 3 săptămâni în vacanță.

Prețurile biletelor de avion și ale rezervărilor

Creșterea prețurilor la biletele de avion (cu 40%, în medie) i-a determinat pe români să își planifice din timp călătoriile de vară din acest an, 40% dintre ei cumpărându-și biletele de avion cu 3 săptămâni până la 2 luni înainte, în timp ce 39% și-au rezervat zborurile cu 2 până la 4 luni înainte de data plecării. 13% dintre români și-au planificat cu mult timp înainte, făcând rezervări cu 4 până la 6 luni înainte, până acum.

Dintre rezervările făcute până acum pentru această vară, cea mai populară lună este iunie, cu un număr de peste două ori mai mare de rezervări pentru luna iulie și de peste patru ori mai mare decât pentru luna august.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare