Românul din spatele succesului Bulgariei la Eurovision: „Putem spune că am câștigat de două ori”

EVENIMENT. Un producător muzical român se află în centrul unui succes răsunător la Eurovision 2026, după ce piesa cu care Bulgaria a câștigat competiția internațională a fost co-produsă de acesta. Cristian Tarcea, cunoscut în industria muzicală sub numele de Monoir, a contribuit la melodia „Bangaranga”, interpretată de artista DARA, care a adus Bulgariei primul trofeu Eurovision din istorie.
Piesa a obținut 516 puncte în finala desfășurată recent, reușind să se impună clar în fața Israelului și României, ocupantele locurilor următoare pe podium.
Emoții puternice în noaptea finalei
Artistul constănțean a mărturisit că nu se aștepta la un asemenea rezultat și că momentul victoriei a fost extrem de intens.
„Am plâns cred că vreo 10 minute. La telefon nu mai aveam baterie de o oră, iar când l-am pornit, a explodat efectiv, am rămas șocat”, a declarat Monoir.
Acesta a subliniat că a primit numeroase mesaje de felicitare din partea unor artiști români și internaționali, moment pe care l-a descris drept unul „incredibil”.
„O dublă victorie” pentru România și Bulgaria
Cristian Tarcea consideră că rezultatul poate fi privit ca o reușită dublă, atât pentru Bulgaria, cât și pentru România, prin implicarea sa în proiect.
„Putem spune că am câștigat de două ori. O dată cu un moment artistic foarte bun și cu o piesă care a ieșit pe locul 3 sau chiar pe 2 pentru unii, și a doua oară prin faptul că un român a contribuit la piesa câștigătoare a altei țări”, a declarat artistul.
O echipă internațională de creație
Piesa „Bangaranga” a fost realizată în colaborare cu nume importante din industria muzicală internațională, printre care compozitorul grec Dimitris Kontopoulos și compozitoarea norvegiană Anne Judith Wik. Monoir a contribuit la structura ritmică și la sound-ul minimalist al melodiei.
Artistul român este cunoscut pentru stilul său electronic cu influențe pop și balcanice, iar piesele sale au acumulat de-a lungul timpului miliarde de vizualizări pe platformele online, fiind populare în mai multe țări, inclusiv Turcia, Grecia și Rusia.
Implicare și în selecția României
Înainte de succesul de la Eurovision, Cristian Tarcea a făcut parte și din juriul Selecției Naționale Eurovision România 2026, unde a evaluat piesele înscrise în competiția internă.
Astfel, artistul s-a aflat într-o poziție unică: implicat simultan în evaluarea producțiilor românești și în realizarea piesei care a adus victoria unei alte țări în competiția europeană.




