Românul Răzvan Puiu a devenit campion mondial la EA SPORTS FC 26. Premiu de 250.000 de dolari și un loc în elita esports-ului

EVENIMENT. România are un nou campion mondial, de această dată în esports. Răzvan „RvPLegend” Puiu a câștigat titlul mondial la EA SPORTS FC 26, după o finală spectaculoasă disputată la Paris, reușind una dintre cele mai importante performanțe din istoria sporturilor electronice românești.
În marea finală a competiției FC Pro 26 World Championship, Răzvan Puiu l-a învins pe germanul Levy „levyfinn” Rieck cu scorul de 6-5, după un duel extrem de echilibrat, adjudecându-și astfel trofeul suprem și premiul în valoare de 250.000 de dolari.
În vârstă de doar 22 de ani, românul este deja un nume important în lumea jocurilor video de performanță. El a câștigat de două ori eSuperliga din România, reprezentând Universitatea Craiova și ulterior CFR Cluj, iar succesul de la Campionatul Mondial îl confirmă drept unul dintre cei mai valoroși jucători de EA SPORTS FC din lume.
Victoria obținută la Paris îl propulsează și în topul clasamentului mondial, după un sezon în care a demonstrat constanță și un nivel de joc impresionant împotriva celor mai buni competitori ai planetei.
Performanța lui Răzvan Puiu reprezintă un nou motiv de mândrie pentru România și confirmă că sportivii români pot concura cu succes la cel mai înalt nivel și în domeniul esports-ului, un fenomen aflat într-o continuă dezvoltare la nivel mondial.




