S-a întâmplat pur și simplu…
LOVE. S-a întâmplat pur și simplu să te întâlnesc.
Nu te căutam, nu știam că ai să apari, nu-mi făcusem niciun plan pentru clipa aceea. Dar ai venit. Ca o bătaie de inimă în plus, ca o liniște între două haosuri. Și fără să înțeleg cum, fără să știu de ce, am început să te iubesc.
Nu ți-am cerut nimic. Nici garanții, nici promisiuni, nici explicații. Ai existat. Și a fost de ajuns. Ai devenit acel „acolo” din gândurile mele – un spațiu fără coordonate, dar plin de prezență. Și mi-ai schimbat viața. Pentru totdeauna.
N-a fost nevoie de gesturi mari. A fost suficient un zâmbet tăcut, o privire fugitivă, o emoție care nu știa să se exprime dar țipa din tăcere. Unele iubiri nu trebuie înțelese. Doar trăite. Doar păstrate în adâncuri, unde nici timpul nu ajunge.
Și dacă azi nu mai ești lângă mine, totuși ești. Ești în tot ce mă atinge, în tot ce mă emoționează, în fiecare colț de cer pe care îl privesc cu gândul că poate și tu îl vezi din altă parte a lumii. Poate și tu te mai gândești la mine…
Știi… am citit undeva că fluturii nu-și pot vedea singuri aripile. Nu pot ști cât sunt de frumoși, câtă culoare poartă, câtă lumină lasă în urmă. Așa ești tu. Nici nu-ți imaginezi câtă frumusețe ai adus în viața mea. Și poate nu vei ști niciodată, dar eu am văzut. Eu știu.
Poate că n-am fost decât o clipă în povestea ta. Dar tu ai devenit o pagină întreagă în a mea.
Și e ok. Nu cer nimic. Doar să știu că exiști. Că ești acolo. Oriunde ar fi „acolo”.
Și poate… într-o zi… din întâmplare… o să ne mai întâlnim.
