Sângeorgiu de Mureș avansează în modernizarea școlilor cu fonduri europene

MODERNIZARE. Primăria Sângeorgiu de Mureș a marcat un pas important spre modernizarea infrastructurii școlare din comună printr-o finanțare consistentă de la Uniunea Europeană. Cu o alocație de 1 milion de lei, obținută din fonduri europene, primăria se pregătește să doteze școlile locale cu mobilier nou și modern, sporind calitatea educației oferite elevilor.
Acest proiect de modernizare va beneficia de pe urma lui toate unitățile de învățământ din comună, inclusiv cele din satele aparținătoare. Până la sfârșitul acestui an, se așteaptă ca mobilierul nou să fie instalat în toate școlile implicate în proiect, oferind astfel elevilor un mediu mai prielnic pentru învățare.
Primarul Sofalvi Szabolcs este mândru de această realizare și a subliniat importanța inițiativelor investiționale în domeniul educației. El a declarat: E un al doilea proiect câștigat, primul proiect a fost de digitalizare a școlilor, toate clasele au fost dotate cu table smart, videoproiectoare, etc., s-au pus în funcțiune, merg toate bine. Am câștigat un alt proiect, care prevede dotarea în plus și modernizarea mobilierului actual al școlii, dotarea unor clase, inclusiv de informatică, laboratoare de chimie, de fizică.
Modernizarea școlilor din comuna Sângeorgiu de Mureș nu se oprește la nivelul sălilor de clasă; ea va acoperi și alte facilități educaționale, cum ar fi laboratoarele de chimie și fizică. Această investiție va consolida baza educațională a comunei și va contribui la asigurarea unui mediu de învățare modern și adecvat pentru aproximativ 850 de elevi de școală și grădiniță. Cu facilități și mobilier de calitate, școlile din Sângeorgiu de Mureș vor oferi elevilor resursele necesare pentru a-și dezvolta abilitățile și cunoștințele în cele mai bune condiții posibile.
Prin investiții precum aceasta, autoritățile locale contribuie la crearea unui viitor mai promițător pentru tinerii din comunitate și sprijină calitatea educației, consolidând astfel bazele unei societăți mai prospere și mai bine pregătite.