„Săptămâna verde – explorând energia verde” – maraton educativ de excepție, menit să pună în practică principiile de sustenabilitate ale UMFST
UMFST. Aproximativ 450 de elevi de gimnaziu și liceu de la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”, Liceul Electromureș, Școala Gimnazială „Dacia”, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” și Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” au participat, în perioada 22-25 aprilie 2024, la activitățile educaționale organizate în cadrul evenimentului „Săptămâna verde: explorând energia verde”, o ocazie excelentă pentru aceștia de a înțelege conceptele esențiale și de a promova sustenabilitatea în educația lor.
Conf. univ. dr. ing. Cristian Dumitru, responsabil program de studii Energetică și Tehnologii Informatice, și conf. univ. dr. ing. Mihaela Bucur, responsabil program de studii Inginerie Economică Industrială, sprijiniți de studenții Facultății de Inginerie și Tehnologia Informației, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, au reușit să organizeze un maraton educativ de excepție, menit să pună în practică principiile de sustenabilitate ale UMFST.
„Participanții au avut ocazia să descopere informații esențiale despre economia circulară, dezvoltarea durabilă și să testeze machete ce funcționează pe bază de energie regenerabilă. Pe lângă aceste activități, elevii clasei a VIII-a au avut parte de o scurtă prezentare a oportunităților oferite de Liceul UMFST „George Emil Palade”, în timp ce liceenii au fost introduși în sfera de cercetare și testare realizată de actualii ingineri, absolvenții ai Facultății de Inginerie și Tehnologia Informației, bazată pe utilizarea hidrogenului și a biomasei pentru producerea energiei”, a transmis conf. univ. dr. ing. Mihaela Bucur.