Schimbare benefică pentru românii fără cardul de asigurat: nu mai necesită adeverință la fiecare trei luni

ADEVERINȚĂ. CNAS a emis un ordin prin care prelungește valabilitatea adeverinței înlocuitoare a cardului național de asigurări de sănătate până la emiterea cardului duplicat, eliminând astfel necesitatea obținerii repetate a acesteia la fiecare 60 de zile. Acestă decizie vine în beneficiul românilor care au pierdut cardul de asigurat, evitându-le drumurile periodice la casele naționale de asigurări de sănătate pentru obținerea adeverinței.

Adeverința înlocuitoare a cardului poate fi folosită ca și cardul în sine, iar asigurații pot beneficia de toate serviciile medicale decontate de CNAS. În cazul în care un asigurat trebuie să primească un card duplicat din cauza unor erori de emitere, deteriorări sau pierderi, acesta poate face cererea pentru unul nou, completând și semnând documentele necesare, iar cererea poate fi trimisă prin poștă sau electronic, împreună cu copia actului de identitate și alte documente relevante.

Valeria Herdea, președintele CNAS, a subliniat că această măsură nu doar debirocratizează și fluidizează activitatea caselor de asigurări de sănătate, dar și reduce cozile de la ghișee. De asemenea, ordinul emis permite transmiterea adeverințelor înlocuitoare prin mijloace de comunicare la distanță și menține valabilitatea celor emise anterior intrării în vigoare a acestui ordin.

În plus, este important de menționat că persoanele care nu au avut niciodată un card național de sănătate emis pot beneficia de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale fără a fi necesar să prezinte o adeverință în locul cardului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare