Schimbările anunțate de ministrul Educației pentru noul an școlar care începe săptămâna viitoare

ÎNVĂȚĂMÂNT. Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat câteva schimbări importante pentru examenele naționale din anul școlar care începe săptămâna viitoare, menționând că probele scrise vor fi susținute mai devreme și se vor încheia înainte de sfârșitul lunii iunie.
„Există o serie de noutăți legate de examenele naționale pentru anul care tocmai începe. Probele scrise ale examenelor copiilor vor avea loc mai devreme și se vor finaliza înainte de sfârșitul lunii iunie, tocmai pentru a lua în considerare evoluția extremelor de temperatură din timpul verii, care pot afecta randamentul candidaților. În cazul Bacalaureatului, am ținut cont și de solicitările privind identificarea unei soluții funcționale care să permită încadrarea în termen pentru toți candidații ce vor să urmeze învățământul superior, fie în țară, fie în străinătate,” a declarat Ligia Deca miercuri, la finalul ședinței de Guvern.
De asemenea, ministrul a precizat că lucrările scrise la Evaluarea Națională și Bacalaureat vor putea fi vizualizate înainte de depunerea contestațiilor. „Am decis ca vizualizarea lucrărilor scrise la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2025 să se facă înainte de depunerea contestațiilor. Elevii își vor putea vedea lucrările înainte de a depune contestația, pentru a putea decide în cunoștință de cauză,” a explicat Deca.
O altă noutate este stabilirea datelor simulărilor pentru examenele naționale înainte de începutul anului școlar. „Pentru predictibilitate, am stabilit deja datele simulărilor examenelor naționale. Acestea vor avea loc în martie anul viitor: între 17 și 19 martie pentru Evaluarea Națională, iar între 24 și 27 martie pentru Bacalaureat. Vom continua cu evaluarea digitalizată, care s-a dovedit a fi un succes, conform feedback-ului primit de la cadrele didactice și elevi,” a adăugat ministrul Educației.
Înainte de începerea noului an școlar, Ligia Deca a transmis un mesaj elevilor: „Dragi elevi, vă doresc un an școlar în care să vă bucurați de rezultatele muncii voastre. Dacă ar fi să vă dau un sfat, v-aș spune să credeți în voi și în potențialul vostru. Profesorilor le transmit încrederea mea că vor fi alături de voi, ajutându-vă să atingeți acest potențial, și le mulțumesc pentru munca depusă.”
Ministrul a încheiat mulțumind colegilor din minister și instituțiilor implicate în educație, îndemnându-i să sprijine comunitățile școlare pentru a avea un an școlar de succes.




