Școala de Toamnă UMFST 2025 – dezvoltare personală, profesională și relațională într-un cadru creativ

UMFST G.E. Palade Târgu Mureș a organizat, în perioada 4-5 octombrie 2025, a treia ediție a Școlii de Toamnă, un eveniment dedicat dezvoltării personale, profesionale și relaționale a elevilor și studenților, desfășurat într-o atmosferă deschisă, colaborativă și creativă.
Participanții au avut ocazia să se implice în ateliere interactive și sesiuni tematice susținute de invitați speciali, care au adus perspective variate asupra comunicării, antreprenoriatului, nutriției inteligente, traducerii și relațiilor autentice.
Printre temele abordate s-au numărat „Comunicarea nonviolentă – puterea cuvintelor care transformă relații”, „Educație financiară și antreprenoriat”, „Mănâncă inteligent pentru minte și corp fit”, „Traducerea ca life-style” și „Conexiuni care rămân: cum construim prietenii autentice”. Evenimentul a inclus și un workshop dedicat exprimării emoțiilor prin ritm și muzică, „Comunică-ți ușor emoțiile și coerența inimii prin ritm și muzică”.









