Scrisori pentru cei care au uitat să creadă – Când simți că nu mai poți iubi… citește asta

LOVE. Există momente în viață când simți că nu mai poți. Că nu mai e nimic în tine care să vrea, care să creadă, care să spere. Mai ales când vine vorba de iubire. Nimic nu pare mai greu decât să iubești și să nu fii iubit înapoi. Nimic nu rănește mai profund decât să oferi tot și să primești golul. Sau mai dureros – să fii rănit chiar de persoana căreia i-ai arătat inima fără nicio protecție.

Ajungi, încet, fără să-ți dai seama, să îți spui în gând: „Gata. Eu nu mai iubesc.” Ori: „Nu mai vreau. Nu mai pot.” Te convingi că vei trăi mai bine așa, mai sigur, mai puțin vulnerabil. Și poate chiar reușești o vreme să te convingi că ai dreptate. Dar adevărul este că te minți.

Iubirea nu e un moft, o etapă, o poveste care se termină și apoi îți vezi de drum. Iubirea e esență. Iubirea e viața însăși. În clipa în care spui că nu mai vrei să iubești, ceea ce transmiți, fără să-ți dai seama, este că nu mai vrei să trăiești pe deplin. Nu mă refer aici la sensul tragic al existenței, ci la cel profund. Fără iubire, viața devine un mecanism. Te trezești, muncești, mănânci, dormi. Dar nu mai simți nimic care să conteze cu adevărat. Nu mai trăiești, doar exiști.

Tot ceea ce dă sens vieții noastre pleacă din iubire. Fie că vorbim despre iubirea față de oameni, față de sine, față de un copil sau un părinte, față de prietenul care te-a ajutat într-un moment de cumpănă, ori despre iubirea față de un vis, o profesie sau o simplă dimineață liniștită. Iubirea e prezentă peste tot. Inclusiv atunci când crezi că ai pierdut-o, ea există în tine. Doar că, rănită, s-a retras într-un colț al sufletului tău și așteaptă să o cauți, să o recunoști, să o lași să revină.

Nu uita că te-ai născut din iubire. Chiar dacă părinții tăi n-au rămas împreună sau nu au știut să exprime iubirea în mod în care voiai tu să o simți, tu ești rodul unei emoții reale. Fie și pentru o clipă, existența ta a început dintr-o dorință, o chemare, o formă de iubire. Asta nu e doar o idee frumoasă, ci o realitate pe care uităm s-o onorăm.

Dacă ai fost rănit sau ai iubit fără să fii iubit la rândul tău, nu înseamnă că e ceva în neregulă cu tine. Din contră, înseamnă că ai avut curajul să simți. Că ai fost viu. Că ai existat autentic. Oamenii care aleg să nu mai iubească nu sunt mai puternici – doar mai goi. Dar tu poți alege altceva. Poți alege să rămâi deschis, chiar și cu inima frântă.

Mai mult decât atât, iubirea nu vine o singură dată în viață. Vine de câte ori îi faci loc. Așa că nu renunța. Nu te închide în tine. Nu te minți că nu mai ai nevoie. Pentru că în momentul în care alegi să nu mai iubești, nu pierzi doar dragostea. Pierzi tot ceea ce te face uman.

Știu că e greu. Știu că uneori pare imposibil. Dar crede-mă, e infinit mai greu să trăiești fără iubire, decât să treci prin durerea vindecării și să încerci din nou. Viața nu e făcută din succes, din bani sau din imagine. Viața e făcută din legături reale, din emoții împărtășite, din priviri care îți spun „te văd”, din atingeri care îți spun „sunt aici”.

Așa că, te rog, chiar dacă azi simți că nu mai poți, promite-ți că mâine vei încerca din nou. Nu pentru alții. Ci pentru tine. Pentru viața care încă mai curge prin tine și care merită trăită cu tot ce are ea mai frumos.