Sculptorul – partea 16 –

LOVE. A pus statueta pe masă și ne-am așezat.

– Hai să mănânci și tu ceva, a spus mama. Sărbătoare, sărbătoare, dar de mâncat trebuie să mâncăm.

– Stai liniștită, mami, îmi fac eu azi. Tu bucură-te de ziua ta.

M-am ridicat și am mers în camera mea să aduc încă o surpriză. Înainte ca domnul John să îmi fi dat statuia, luasem un mic tort în formă de inimă și o lumânare colorată. Am intrat cu el în cameră cântând „Mulți ani trăiască!”. Mama mă privea cu ochii ei blânzi, zâmbind. Am pus totul pe masă și am spus:

– Pune-ți o dorință și suflă!

Mama a închis ochii și a suflat. Apoi s-a uitat cu drag la mine și a zis:

– Sper așa să fie, dragul meu.

Restul zilei l-am petrecut împreună. A fost o zi splendidă.

Luni dimineața am plecat spre școală. Eram vesel, bucuros că mama fusese fericită. Ajuns la școală, Edwin, băiatul unui negustor local, a strigat:

– Băieți, uite cine a venit! Sculptorul!

Au râs și am râs și eu. Deși la început mă deranjase un pic cum suna acea apelare, am realizat că dacă îi făceam jocul, el ar fi fost cel care avea satisfacția. Și nu voiam să i-o dau.

– Mă onorează porecla ta. Înseamnă că totuși fac ceva bine, am răspuns zâmbind.

Edwin s-a uitat mirat la mine. Tot ceea ce dorise el să facă – să mă umilească – se întorcea împotriva lui. Dar eu m-am folosit de acest lucru în mod pozitiv. Îmi plăcea să mi se spună așa și, în scurt timp, am devenit… Sculptorul. Chiar și prietenii îmi spuneau așa. Eram mândru de această poreclă și am hotărât să fac totul ca să o onorez.

Am început să fac lucrări din ce în ce mai complexe. Maestrul îmi dădea încredere. Începea să renunțe la comenzile complicate în favoarea mea. Timpul trecea și eu deveneam expert. Oamenii erau încântați de munca mea. Meșterul mă plătea foarte bine și ajunsesem să am banii mei. Îi puneam deoparte într-o cutie, cu gândul de a-mi face propriul atelier. Aveam o magazie veche, dar bine păstrată, în curte. Voiam să am atelierul MEU!

Mergeam și sâmbăta, uneori și duminica, și lucram din greu. Cu o săptămână înainte de ziua mea, școala a organizat, în săptămâna culturală, un tur al muzeelor din țară. Eram fascinat de idee, iar mama m-a încurajat:

– Ajungi la fix pentru ziua ta. Vineri ești acasă și sâmbătă sărbătorim. Du-te, mi-a spus ea.

Maestrul nu numai că a fost de acord, dar m-a și încurajat:

– Trebuie să mergi. Așa vei înțelege arta în adevăratul sens al cuvântului. Mă descurc lejer o săptămână. Oricum ești înainte cu termenul lucrărilor. Uite aici niște bani, o primă, ca să te și distrezi. Meriți.

– Bine, am spus eu, dar am o rugăminte. Sâmbăta viitoare veniți la ziua mea pe insulă? Împlinesc 16 ani. Mi-ar face mare plăcere.

– Vedem, dragul meu, vedem, spuse el.

Am plecat și, într-adevăr, a fost o excursie de neuitat. Vineri am venit acasă și nu mai aveam răbdare. Oare ce organizase mama, ce surprize urma să am?

Am coborât pe insulă seara. Am mers în casă. Mama mă aștepta.

– Ai venit, puiul meu?

– Da, mama!

– Hai culcă-te, mâine avem o zi lungă, dar frumoasă!

Dimineața m-am trezit devreme. Mama era deja afară și înconjura vechea magazie cu o panglică roșie. M-am apropiat mirat.

– Te-ai trezit deja? Mai să îmi strici surpriza! Du-te în casă!

Nu înțelegeam. Am intrat. Nici „La mulți ani”, nimic… Ce era? M-am dus supărat în camera mea.

A venit mama după 15 minute.

– Haide afară, a zis ea. George și Victor au venit de dimineață. Se pare că nu mai au răbdare.

Am ieșit fără chef. Eu o sărbătorisem pe mama, iar ea… nici măcar un „La mulți ani”. Când am ieșit, am văzut mirat că nu erau doar George și Victor. Erau toți prietenii mei, unii cu părinții. Toți au aplaudat când am ieșit și au strigat:

– SURPRIZĂ! LA MULȚI ANI!

Mama era în fața vechii magazii. A tras de panglica pe care o pusese dimineața și a deschis ușa. În interior era… un atelier splendid de sculptură, cu tot ce trebuia! Deasupra era o pancardă mare pe care scria: „LA MULȚI ANI, SCULPTORE”.

Am uitat de toți și am intrat în fugă în atelier. Totul era perfect. Pe masă era vechea trusă de dalte a Maestrului. Lângă ea, o scrisoare:

„Dragul meu,
Din motive personale nu pot participa la sărbătoarea ta de azi. Ai să înțelegi mâine. Îți fac cadou prima mea trusă de dalte, cu speranța că vei ști ce să faci cu ele în continuare. Să ai o viață frumoasă și fericită.”

M-am bucurat, dar m-am și întristat. Chiar aș fi vrut să fie acolo. Prietenii însă nu m-au lăsat să pierd vremea cu melancolii. Am început petrecerea. A fost extraordinară!

Duminică m-am odihnit. Abia așteptam să vină ziua de luni să merg la atelier să-i mulțumesc maestrului, dar și să îl întreb de ce nu a venit.

Luni am mers la școală. Timpul trecea greu, nu mă puteam concentra la ore. A venit ora trei, am luat-o la fugă spre atelier. Spre mirarea mea, era închis. Am mers în port să văd dacă nu cumva era cu treabă pe la vasul lui. Vasul nu era la doc.

Am plecat înapoi spre atelier. Cheia era la locul ei. Am deschis ușa și am intrat. Totul era aranjat, de parcă nu se lucrase în acea zi. Pe masă era o scrisoare:

„Dragul meu,
Sunt impresionat de felul în care ai reușit, în așa scurt timp, să stăpânești această meserie. Cred că e momentul să plec să îmi realizez visul. Vreau să mă regăsesc… Am lăsat totul aranjat. Te rog să vii să continui comenzile și să duci mai departe munca mea. Eu simt că nu mai pot… sau nu mai doresc… dar nu putem dezamăgi lumea. Te rog din suflet. Ai grijă de tine.
John”

Am scăpat scrisoarea din mână. Am ieșit din atelier amețit. Nu mai înțelegeam nimic.

– Ce e cu tine? am auzit vocea lui George. Hai că tocmai am un drum cu barca. Te duc acasă.

Am urcat în barca lui și am mers spre insulă. Pe drum nu am scos niciun cuvânt. George mi-a respectat tăcerea.

Am coborât din barcă, am urcat spre casă . Am intrat în casă si și am mers direct în camera mea.

-VA URMA-