Seară festivă dedicată portului tradițional la Sângeorgiu de Mureș – un omagiu adus costumului popular românesc

SĂRBĂTOARE. Căminul cultural din Sângeorgiu de Mureș a găzduit un eveniment plin de culoare și emoție, dedicat costumului popular românesc. Ajunsă la cea de-a 7-a ediție, sărbătoarea, organizată cu pasiune de sângeorzeanul dr. Costel Dumitru, a fost sprijinită de Primăria locală și a adus pe scenă interpreți de muzică populară, ansambluri de dansuri și muzicieni din comună și împrejurimi.

Participanții au avut ocazia să admire bogăția tradițiilor românești prin muzică, dansuri și costume populare autentice, într-o seară în care portul popular a fost onorat cu mândrie și respect. Atmosfera a fost una de sărbătoare, iar artiștii au oferit publicului momente de neuitat, demonstrându-și talentul și dragostea pentru folclor.

Un aspect special al acestor evenimente este ocazia de a sta de vorbă cu artiștii, fie înainte, fie după spectacol. Îmi place să descopăr poveștile din spatele interpreților, să aflu cum își păstrează și transmit mai departe moștenirea culturală. Fiecare dialog este o oportunitate de a înțelege mai bine profunzimea și frumusețea acestei tradiții.

Sărbătoarea costumului popular din Sângeorgiu de Mureș a devenit o adevărată tradiție, un moment de mândrie pentru comunitatea locală, care își onorează trecutul și îl transmite cu entuziasm generațiilor viitoare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare