Sebastian Burduja a vizitat Termocentrala de la Iernut, finalizată în proporţie de 80%

ENERGIE. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a efectuat o vizită la șantierul din Iernut, în data de 22 septembrie, unde compania națională Romgaz dezvoltă o centrală pe gaze în ciclu combinat pentru producerea energiei electrice.

„Este o bucurie să constat că am reușit să deblocăm acest proiect extrem de important atât pentru companie, pentru Ministerul Energiei, în calitate de acționar majoritar al Romgaz, cât și pentru întreaga țară. Acesta este primul proiect din surse clasice de energie care a fost inițiat după anul 1990 în partea de vest a României. Până acum, era obișnuit să se producă energie electrică în sudul țării și să fie transportată către consumatori, inclusiv cei din vestul țării. Acest lucru implica unele neajunsuri, precum consumul mai ridicat din cauza distanței și riscuri legate de siguranța în aprovizionare. Am promis că noua centrală va fi finalizată până la sfârșitul anului viitor, și suntem aici să vedem cum evoluează lucrările. Sunt încântat să constat că lucrările progresează satisfăcător. Finalizarea acestei noi surse de energie este crucială pentru siguranța furnizării de energie atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru industrie, și contribuie la securitatea energetică a țării și regiunii… Grad de finalizare peste 80% în acest moment… Trebuie să ne amintim că trebuie să sprijinim și frații noștri din Moldova! România și Romgaz pot deveni furnizori de securitate și mai importanți atât în ceea ce privește energia electrică, cât și gazele naturale. „, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Romgaz, producătorul național de gaze, a semnat un contract în 2016 cu firmele Duro Felguera și Romelectro pentru construirea unei centrale cu o capacitate instalată de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, în cadrul amplasamentului termocentralei existente la Luduș – Iernut. Cu toate că centrala ar fi trebuit să fie funcțională la începutul anului 2020, insolvența celor două companii a dus la o situație juridică complicată și întârzieri în implementare. Termenul de finalizare al noii centrale a fost stabilit la 16 luni de la data ordinului de reîncepere a lucrărilor, dat pe 1 august 2023, printr-un nou contract încheiat cu firma spaniolă Duro Felguera. Romgaz a preluat termocentrala actuală de la Iernut în 2013, de la producătorul de energie electrică și termică Elcen București, pentru a stinge o datorie în valoare de 653 de milioane de lei.

În ceea ce privește capacitatea de înmagazinare, Romgaz, prin filiala Depogaz Ploiești, dispune deja de 2,715 miliarde metri cubi de gaz pentru iarna următoare. În total, cele două companii, Depogaz Ploiești și Depomureș Tg. Mureș, dețin peste 3 miliarde de metri cubi de gaze înmagazinate, pregătindu-se astfel pentru iarna 2023 – 2024. Acest lucru înseamnă că peste 95% din capacitatea de înmagazinare este utilizată, depășind ținta asumată de Uniunea Europeană, care presupune depozite pline în proporție de 90% până la data de 1 noiembrie.

Ministrul Energiei a mai anunțat că pentru hidrocentrala de la Răstolița, din județul Mureș, Hidroelectrica a finalizat negocierile cu Hidroserv și Hidroconstrucția, cele două companii urmând să finalizeze investiția de îndată ce vor obține acordul de mediu, după parcurgerea tuturor pașilor procedurali de evaluare a impactului. Investiția de la Răstolița a fost demarată în anul 1989 și este blocată la un stadiu de execuție de 95%. Statul român a investit deja peste 170 de milioane de euro în acest proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare