Ședință la MAE în contextul evoluțiilor de securitate din Iran: protecția cetățenilor români rămâne o prioritate

POLITICĂ EXTERNĂ. Ministerul Afacerilor Externe a convocat miercuri o ședință de coordonare în contextul evoluțiilor de securitate din Republica Islamică Iran, cu accent pe protecția cetățenilor români aflați în regiune. Potrivit unui comunicat transmis de AGERPRES, ministerul este pregătit să acorde asistență consulară rapidă, indiferent de modul în care va evolua situația de securitate.
Ședința a fost convocată de ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, și a reunit echipa de conducere a MAE, ambasadoarea României în Iran, Mirela Grecu, precum și șefii misiunilor diplomatice ale României din Orientul Mijlociu. Discuțiile au vizat o analiză detaliată a evoluțiilor recente din regiune, evaluarea scenariilor posibile și calibrarea opțiunilor de acțiune diplomatică, alături de mecanismele de coordonare interinstituțională.
MAE precizează că, în cadrul consultărilor cu diplomații români din regiune, o prioritate a fost asigurarea faptului că misiunile diplomatice sunt pregătite să răspundă adecvat oricărui scenariu generat de tensiunile actuale. În același timp, au fost abordate aspecte legate de viitoarea reuniune a Consiliului Afacerilor Externe al Uniunea Europeană, programată la sfârșitul acestei luni, pe agenda căreia situația din Iran și regimul de sancțiuni vor ocupa un loc important.
Ministrul Oana Țoiu a subliniat, în acest context, sprijinul României pentru respectarea drepturilor fundamentale și a condamnat actele de violență și represiune. „În aceste zile, oameni curajoși își riscă viața și libertatea pentru un viitor mai bun în țara lor. Libertatea de a protesta pașnic, libertatea de asociere și libertatea de a putea comunica sunt încălcate. Știm din propria experiență ce înseamnă aceste drepturi în istoria unei țări”, a declarat ministrul.
La București, MAE a transmis aceste îngrijorări însărcinatului cu afaceri al Iranului, iar la Teheran, misiunea diplomatică a României se află în strânsă coordonare cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește respectarea prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în Iran, MAE precizează că protecția acestora rămâne o prioritate centrală. În prezent, nu există solicitări de repatriere din partea celor aproximativ 400 de cetățeni români aflați în această țară. Ministerul menține un contact constant cu aceștia, inclusiv prin facilitarea mijloacelor de comunicare cu România, utilizând resursele misiunii diplomatice, și rămâne pregătit să intervină rapid, dacă situația o va impune.




