Serviciului de Probațiune Mureș – analiza activității pentru anul 2025

COMUNICAT. Serviciul de Probațiune Mureș, contribuie la înfăptuirea actului de justiție și deservește interesul comunității, având ca scop creșterea gradului de siguranță în comunitate, prin reabilitarea socială a infractorilor și diminuarea riscului de săvârșire a unor noi infracțiuni.

Principalele activități ale serviciului sunt: supravegherea respectării măsurilor și executării obligațiilor stabilite în sarcina persoanelor (față de care instanța a dispus: amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, liberarea condiționată, măsurile educative neprivative de libertate aplicate minorilor sau înlocuirea pedepsei amenzii penale neexecutate cu munca neremunerată în folosul comunității), întocmirea referatelor și a rapoartelor de evaluare (anterior pronunțării unei sentințe penale sau după condamnare, pe parcursul supravegherii), și consilierea persoanelor supravegheate (prin intermediul unor programe de reintegrare socială, adaptate nevoilor persoanei și cu scopul prevenirii săvârșirii unor noi infracțiuni).

În anul 2025, în cadrul Serviciului de Probațiune Mureș și-au desfășurat activitatea 16 consilieri de probațiune, care au întocmit 211 de referate și rapoarte de evaluare și au gestionat un număr de 2972 de cazuri de supraveghere (cu o încărcătură medie de 186 cazuri/consilier), 1048 dintre acestea fiind noi înregistrări în evidența serviciului.

Un procent de 95,8 % dintre persoanele supravegheate au respectat măsurile și obligațiile impuse și nu au săvârșit noi infracțiuni în perioada termenului de supraveghere, ceea ce reflectă atât eficiența sancțiunilor neprivative de libertate cât și a intervenției specializate a consilierilor de probațiune în prevenirea recidivei.

În ceea ce privește activitatea de asistare, 450 de persoane supravegheate au beneficiat de programe de consiliere în anul 2025. S-au desfășurat programe individuale pentru 356 de persoane (Programul ”Unul la unul”), derulate la sediul serviciului de probațiune sau în mediul online și 94 de persoane au beneficiat de programe de reintegrare socială de grup („Dezvoltarea de abilități sociale”, „Drink and Drive”, „În siguranță la volan, Stop accidentelor!” și alte intervenții derulate în colaborare cu parteneri comunitari). Pe partea de prevenție, Serviciul de probațiune Mureș a găzduit desfășurarea prin colaborare cu Direcția Generală Anticorupție a unei întâlniri informative destinată persoanelor condamnate.

Pe parcursul anului 2025 consilierii de probațiune au continuat, ca și în anii precedenți, să participe la formări profesionale în derularea stagiului de formare civică pentru minori și în dezvoltarea strategiei privind relațiile cu publicul.

Activitatea de probațiune a fost susținută în continuare cu eficiență de partenerii săi locali: Primăria Târgu Mureș, primăriile din județul Mureș, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Mureș, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, Penitenciarul Târgu Mureș, Inspectoratul Școlar Județean Mureș și alte instituții în care se execută munca neremunerată în folosul comunității.

De asemenea, Serviciul de Probațiune Mureș, a răspuns Universității ”Dimitrie Cantemir” din Tg. Mureș și a susținut o conferință dedicată studenților Facultăților de Drept și de Psihologie, prezentând acestora profesia de consilier de probațiune în lumina îndatoririlor, provocărilor și a condițiilor de accesare a funcției, eveniment care a adunat peste 65 de studenți.

”Cu toate că față de anul anterior se remarcă o creștere a volumului de activitate a serviciului pe toate ramurile sale de activitate, consilierii de probațiune, prin efortul și profesionalismul de care au dat dovadă, au reușit să aducă în beneficiul cetățeanului, un act de justiție eficient și de calitate. Mulțumesc, așadar, întregului colectiv și fiecărui colaborator în parte și îmi doresc să rămânem solidari, eficienți și determinați în slujba justiției”, afirmă Pavel Ovidiu Savu, șeful Serviciului de Probațiune Mureș.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare