Sfânta și Marea zi de Marți – Săptămâna Patimilor

RELIGIE. În Sfânta și Marea zi de Marți (Marțea Mare) din Săptămâna Patimilor ne este pusă înainte Pilda celor zece fecioare, pe care Domnul ne-a lăsat-o pentru a conștientiza noi înșine că trebuie să fim permanent pregătiți de venirea Sa, într-o stare de trezvie și de așteptare lucrătoare.

Domnul se odihnește peste noapte intre prietenii Săi dragi din Betania. În zorii zilei Iisus vine iarăși în Ierusalim, unde-L așteptau ura și furia fariseilor, saducheilor și cărturarilor. Urcă iar treptele de piatră ale templului, vorbește poporului care era dornic să primească minunatele lui învățături și iarăși mustră cu asprime, fățărnicia și masca evreilor. Le vorbește apoi despre pilda celor 10 fecioare, despre datoria fiecăruia de a-și pregăti sufletul pentru a fi gata oricând sa-L întâmpine pe Domnul și să dea seama de faptele făcute, zicându-le:

Privegheați așadar, caci nu știți nici ziua, nici ceasul în care Fiul Omului are să vină; țineți aprinse candelele credinței, candelele iubirii aproapelui, fiți pregătiți a răspunde Celui ce va întreba dacă ați iubit pe aproapele vostru!

Bunul Iisus dezvăluie taina dreptei judecați, răsplata sau osânda după împlinirea sau neîmplinirea poruncilor.Dar inimile împietrite au rămas fără răspunsul dragostei lor, au rămas neclintite ca niște stânci ale urii, căci sufletele lor erau stăpânite de diavolul răutății și n-au putut înțelege adâncul talc al predicii Mântuitorului; urechi n-au avut să audă și nici ochi să vadă.

Aceasta a fost predica de pe urma către popor a Domnului, aceasta a fost legea statornicită de El, CA TOȚI CEI CARE CRED ȘI MĂRTURISESC NUMELE LUI să trăiască în iubire și să vestească iubirea.

De azi înainte IISUS nu mai vorbește mulțimii. Timpul este aproape. Cele din urma cuvinte le dăruiește prietenilor Sai, acelora care aveau sa semene pretutindeni sămânța cea buna a Evangheliei și împreună cu ucenicii Sai părăsește iarăși cetatea urii și răzbunării, îndreptându-se spre locașul de pace și tihna al prietenilor Sai din Betania.

La evrei se apropia Pastile, de aceea fariseii și cărturarii plini de dușmănie pe Iisus, pentru că tot poporul venea după Dansul, căutau prilej ca să-L omoare înainte de a sărbători ei Pastile.

În Marțea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinții Părinți au rânduit să se citească Pilda celor zece fecioare. Această pildă ne prezintă zece fecioare, cinci „înțelepte” și cinci „neînțelepte”, care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănata unei nunți. Hristos se numește pe sine „mire”, iar Apostolii poarta numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica.

În această pildă, Împărăția cerurilor este asemănata cu zece fecioare, care luându-și candelele, au ieșit în întâmpinarea mirelui. Menționăm că la evrei exista obiceiul că la căsătorie, mirele sa meargă în casa miresei, unde era așteptat de ea și de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospățul de nuntă.

Astfel, prin cuvintele „fecioarele au ieșit în întâmpinarea mirelui”, nu trebuie să înțelegem că fecioarele au ieșit pe stradă, ci doar din încăperea unde se aflau, în mod firesc alături de mireasă, așteptându-l pe mire.

Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopții, se vestește sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfârșite. Fecioarele „neînțelepte” (nebune) vor cere celor înțelepte să le împrumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv că și candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, sosește mirele. Acesta intră la nuntă împreună cu fecioarele „care erau gata de nuntă” și ușa se închide. Vor ajunge și fecioarele nebune, dar vor găsi ușa închisa. Vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă”. Mirele le răspunde: „Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi”. Părintele Constantin Galeriu, cercetând originalul grecesc al Noului Testament a găsit interpretarea: „Nu recunosc chipul meu în voi”, deci chipul nostru autentic este în Hristos. Pilda se încheie cu aceste cuvinte: „Privegheați și vă rugați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”.

Hristos a dorit ca prin aceasta pildă să ne descopere importanța pregătirii în vederea judecății de apoi. Părintele Petroniu Tănase mărturisește că întotdeauna diavolul ascunde păcatul sub chipul virtuții. „Adeseori forma, atât a virtuții, cât și a păcatului poate fi aceeași, pe când scopul le deosebește hotărât; scopul a toată fapta bună este Dumnezeu, iar scopul păcatului este moartea. De aceea, o fapta bună ca să fie virtuoasă, are nevoie de o garanție că scopul ei duce la Dumnezeu. Aceasta garanție, Dumnezeu a pus-o în aproapele nostru: «Întrucât ați făcut aceasta unuia din acești frați prea mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut!» (Matei 25, 40) va zice Domnul. De aceea, orice fapta virtuoasă se valorifică prin purtarea pe care o avem față de aproapele nostru; este o faptă de dragoste, de milostenie față de dansul. Milostenia este deci certificatul de garanție al virtuții, că este bine făcută, că duce la Dumnezeu”.

De aici reiese că în vremea postului nu trebuie să ne oprim doar la înfrânare, nevoințe, metanii, ci toate acestea trebuie însoțite de milostenie.

Din această pildă înțelegem că o simplă virtute cultivată nu ne face moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu. Fecioarelor nebune nu le-a fost de ajuns fecioria. Lipsa faptelor bune, a milosteniei, le-a făcut pe acestea să nu poată fi alături de Hristos. Nu le-a folosit lupta cu trupul, ferirea de a cădea în păcatul desfrânării, de vreme ce ele sunt privite drept păcătoase. Candele sunt darul fecioriei, iar untdelemnul este milostenia. Fără untdelemn candelele se sting, adică fecioria dacă nu este însoțita de milostenie nu folosește la nimic.

Am întâlnit și aceasta interpretare: Candelele aprinse simbolizează faptele bune, care trebuie să ardă până la sfârșitul lumii, adică până la sfârșitul fiecăruia sau până la Parusie. Flacăra este alimentată de untdelemn. Prin untdelemn, înțelegem credința. Ea nu se poate împrumuta altora, fiind un dar strict personal. Sfântul Serafim de Sarov susține că lămpile goale simbolizează absenta darurilor Sfântului Duh din inima lor. Lumina lor s-a stins din cauza lipsei unei credințe puternice, care să se manifeste prin fapte bune. Fecioarele nebune, fără să fi făcut un rău aproapelui, au păcătuit pentru că nu s-au îngrijit de lumina din suflete.

Nu exista osânda mai grea decât aceea de a-I rămâne necunoscut lui Hristos.

Sfântul Ioan Gura de Aur spune că somnul reprezintă moartea, iar strigarea de la miezul nopții, „Iată, mirele vine”, reprezintă trâmbița arhanghelului (I Tesaloniceni 4, 16) prin care suntem chemați la judecată.

În nașterea duhovnicească, mai intri murim și mai târziu ne bucurăm de unirea cu Mirele Hristos („Ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa sa umblăm și noi întru înnoirea vieții” – Romani 6, 4). Viețuirea duhovnicească este diferită de viețuirea lumească. De aceea, viața duhovniceasca nu începe cu nunta, ci cu moartea.

Intrarea în Împărăția lui Dumnezeu este asemenea unei nunți. Pentru acest lucru, Hristos vine ca Mire la Judecata de apoi.

Pilda celor zece fecioare este un îndemn la o neîncetata priveghere: „De aceea și voi fiți gata, ca în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni”.

Această pildă, Domnul Hristos ne-o pune în față ca să ne gândim la faptul că trebuie să fim întotdeauna pregătiți prin fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, să fim alcătuiți prin faptele noastre cele bune ca să putem lua parte la ospățul cel veșnic. Domnul Hristos ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fiind: „privegheați și vă rugați că nu știți când vine Fiul Omului” (Matei 25, 13). Deci, Sfânta noastră Biserică ne învață în fiecare zi de marți din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, să fim cu luare aminte la noi înșine, la datoriile noastre, să așteptăm pe Mirele ceresc cu inimă iubitoare și cu fapte bune, ca și întru aceasta să se preamărească Tatăl nostru cel din ceruri.

Prin împlinirea voii divine, Hristos ia chip în noi. Hristos trebuie să Se regăsească în fiecare dintre noi în orice moment. Candela fără ulei reprezintă realizarea de sine în totală nepăsare de ceilalți. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoțită de milostenie.
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare