Sistemul de pensii, tot mai greu de susținut. Contribuțiile acoperă doar 73% din cheltuieli
PENSII. Sistemul public de pensii din România intră într-o zonă de risc tot mai pronunțat. Contribuțiile sociale acoperă în prezent doar 73% din cheltuielile cu pensiile, deficitul bugetelor de asigurări sociale a ajuns să reprezinte aproximativ 30% din deficitul total al țării, iar o nouă presiune demografică majoră se profilează la orizont: pensionarea generației „decrețeilor”. Economiștii avertizează că problema nu mai poate fi amânată și că sunt necesare reforme structurale.
Un sistem care trăiește pe datorie
Datele prezentate în cel mai recent raport al Consiliului Fiscal arată o deteriorare semnificativă față de anul anterior. În 2024, deficitul bugetelor de asigurări sociale reprezenta circa 20% din deficitul total al României. În 2025, această pondere a urcat la aproximativ 30% — o creștere care indică faptul că sistemul de pensii a devenit una dintre cele mai mari surse de presiune asupra finanțelor publice.
Cauza imediată este simplă: banii colectați din contribuțiile angajaților și angajatorilor nu sunt suficienți pentru a acoperi cheltuielile cu pensiile. Diferența — aproape un sfert din totalul necesar — trebuie completată de la bugetul de stat. Cu alte cuvinte, o parte semnificativă din taxele românilor finanțează, indirect, un sistem care nu se mai poate autofinanța.
Valul „decrețeilor” — o presiune anunțată
Situația ar putea deveni și mai dificilă în anii următori, pe măsură ce generația „decrețeilor” — cea mai numeroasă din istoria demografică recentă a României, produsul politicilor nataliste ale regimului comunist — se apropie de vârsta pensionării.
Pensionarea unui număr mare de persoane într-un interval relativ scurt va reduce substanțial baza de contributori în raport cu numărul beneficiarilor. Dacă populația activă nu crește în același ritm în care crește numărul pensionarilor, raportul dintre încasări și cheltuieli se va deteriora și mai mult, iar presiunea asupra bugetului de stat se va amplifica.
Creșterea vârstei de pensionare, pe masa discuțiilor
Una dintre soluțiile luate în calcul este majorarea treptată a vârstei de pensionare, subiect evocat inclusiv de consilierul premierului Ilie Bolojan într-o intervenție recentă la Digi24. Ideea nu este nouă — mai multe state europene au implementat reforme similare pentru a face față îmbătrânirii populației. Franța, de exemplu, a majorat vârsta minimă de pensionare, decizie care a generat dezbateri ample și proteste de amploare.
În varianta discutată pentru România, reforma ar putea fi aplicată gradual, pentru a distribui impactul pe o perioadă mai lungă. O primă etapă ar viza categoriile care beneficiază în prezent de pensionare anticipată — polițiști, militari, magistrați —, urmând ca, dacă presiunile continuă, măsura să fie extinsă și la restul angajaților.
Argumentul economic este direct: fiecare an suplimentar petrecut în câmpul muncii înseamnă contribuții în plus la sistem și amânarea momentului în care statul începe să plătească pensie. Efectul este dublu — venituri mai mari și cheltuieli mai mici, cel puțin pe termen scurt.
Mai mulți angajați, o altă parte din soluție
Paralel cu discuțiile despre vârsta de pensionare, economiștii identifică și o a doua direcție: creșterea numărului de persoane angajate. O piață a muncii capabilă să absoarbă mai mulți tineri și să reducă perioadele de inactivitate ar genera venituri suplimentare din contribuții și ar ameliora raportul dintre cei care cotizează și cei care primesc pensie.
Această soluție are și o componentă demografică: pe măsură ce generațiile mai numeroase ies din câmpul muncii, generațiile mai puțin numeroase care le urmează trebuie să fie cât mai bine integrate economic pentru a susține sistemul. Gradul de ocupare devine, astfel, nu doar un indicator al sănătății economice, ci și un factor critic pentru sustenabilitatea pensiilor.
Reformele, inevitabile dar dificile
Niciuna dintre soluțiile discutate nu este lipsită de costuri politice și sociale. Creșterea vârstei de pensionare afectează direct planurile de viață ale milioanelor de angajați, iar creșterea gradului de ocupare presupune politici active pe termen lung, al căror impact se vede greu pe termen scurt.
Ceea ce este însă clar, potrivit economiștilor, este că amânarea deciziilor agravează problema. Cu fiecare an în care sistemul acumulează deficit, cu fiecare cohortă numeroasă care intră în rândul pensionarilor fără ca baza de contributori să crească proporțional, soluțiile disponibile devin mai dureroase și mai costisitoare.
România are, deocamdată, un orizont de timp în care poate acționa. Întrebarea este dacă îl va folosi.
