Soarele si Ghețarul (partea întâi)
LOVE. Soarele se întoarce pe tărâmurile unde ziua și noaptea durează câte 6 luni odată cu primăvara. Razele lui mângâiau calota glaciară ca într-o mare îmbrățisare, luminând rand pe rând vârfurile ghețarilor. Noaptea polară a luat sfârșit și Soarele pune din nou stăpânire pe întreg teritoriul. Dintre toți ghetari Soarele a fost atras țn mod deosebit de stralucirea unuia dintre ei. Majetos, stralucitor în lumina razelor lui , părea deosebit și mai atrăgator decât ceilalți.
Soarele îți concentră razele pe el, iar acesta remarcă acest lucu.
“- Hei , se pare că prezint un interes deosbit pentru tine, spuse el soarelui. Mă bucur să te revăd.
-Și pentru mine este o bucurie. Te-am remarcat de la început. Sper să peterecem cât mai mult timp împreună.
-Da, ar fi interesant. Dar te-aș ruga să nu concentrezi prea mult razele pe mine..E destul de deranjant și , pot spune, chiar…înfricoșător. Nu sunt obișnuit cu căldura, ba chiar pot spune că mă deranjează.
-Ei, cum poți spune așa ceva? O lume întreagă se bucură să mă vadă și tu…chiar tu îmi spui asta?
– Îmi pare rău dar în lumea mea căldura este un lucru…dăunător. Nu te supăra , îmi face plăcere să povestim , mă liniștește lumina ta dar nu suport să simt atingerea razelor tale…mă afectează…nu vreau să te jignesc.
-Îți propun ceva. Nu am cum, la temperaturile de aici, și ținând seama de mărimea ta grandioasă să te afectez în vre-un fel. Hai să lăsăm asta și să continuăm poveștile noastre. Vom vedea ce v-a urma.”
Cei doi începură să vorbească vrute și nevrute. Despre cum a trecut noapte polară cu toate furtunile ei , cum aceasta parea să nu se mai sfârsească, despre orele de asteptare. Soarele i-a povestit despre ținuturile însorite, despre locurile în care ziua și nopate se repetă la intervale de 24 de ore, despre oameni, despre orașe. Ghetarul asculta și îți imagina tot ceea ce auzea. Poveștile lor durau nesfârsit, saptămânile treceau repede . Intr-o zi Ghetarul a spus Soarelui:
“- Aș dori să nu mai pleci. Aș dori să te văd în fiecare zi. Mi-e bine și nu mă mai tem de razele tale. Uite, poți veni mai aproape dacă vrei…
– Eu zilnic veneam mai apropae de tine fără să simți , spuse Soarele, dar nu voiam să te sperii. Te învăluiam ușor cu razele mele și nici nu simțeia deja după o vreme…
-Simteam, răspunse el, uite, mi-a apărut o crăpătură,,, și câteodată am impresia că mă voi desprinde de banchiză…
-Ar fi extraordinar, răspunse Soarele, vei deveni un Aisberg!!
-Aisberg? Adică mă voi putea deplasa singur? întrebă el cu teamă
-DA! Răspunse Soarele entuziasmat. Vei deveni un aisberg uriaș . Vei putea călătorii alături de mine prin oceane, Vapoare uriașe se vor teme de tine și te vor salute cu respect. Vei fi altfel, deosbit. Trebuie doar să crezi în mine și să mă lași să te curprind cu razele mele. ȘI totul va fi EXTRAORDINAR.”
Ghețarul începu să reflecteze asupra propunerii. Teama exista încă, însă dorința de a nu se mai desparți de Soare era mult mai mare. După câteva zile de reflecție îi spuse:
“-Cred că ar merita să încercăm…la urma urmei ce aș putea pății. Doar o mica parte din mine va fi la suprafață, restul scufundat sub apă, în siguranță. Vino mai aproape de mine și haide șă realizăm ceea ce ne-am propus.”
Ambii erau extrem de entuziasmați de idee. Soarele l-a cuprins cu toată puterea razelor sale iar ghețarul s-a desprins încet , încet de banchiză. În prima zi bucuria s-a era imensă. A luat-o încet prin apele reci ale Oceanului cu Soarele deasupra sa, fericiți și îmbrățisați într-o mare de lumina.
Vapoarele îl ocoleau cu teamă, oamenii îl fotografiau de la distanță. Era o minunăție de Aisberg iar Soarele care părea veșnic deasupra lui, îi dădea o frumusețe și mai mare. Fericirea lor părea veșnică.
