Sprijin suplimentar pentru pensionarii cu venituri mici și familiile vulnerabile, anunțat de ministrul Muncii

SOCIAL. Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat un pachet de măsuri sociale destinat persoanelor cu venituri reduse, care prevede acordarea unor sume suplimentare pentru pensionari, dar și sprijin extins pentru copii aflați în situații vulnerabile. Măsurile fac parte din propunerile PSD și au fost prezentate la Palatul Parlamentului.

Potrivit ministrului, pensionarii cu pensii mici vor primi ajutoare financiare în două tranșe, înainte de Paște și de Crăciun. „Pensionarii cu pensie sub 1.500 de lei vor primi un cuantum de 1.000 de lei în două tranșe”, a declarat Florin Manole. Sprijinul va fi acordat diferențiat, în funcție de nivelul pensiei.

Astfel, pensionarii cu venituri sub 1.500 de lei vor beneficia de un sprijin total de 1.000 de lei, cei cu pensii cuprinse între 1.500 și 2.000 de lei vor primi 800 de lei, iar pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei vor beneficia de un ajutor de 600 de lei, toate sumele urmând să fie acordate în două tranșe.

Ministrul Muncii a precizat că pachetul de solidaritate include și măsuri dedicate copiilor aflați în situații dificile. PSD propune creșterea sprijinului pentru copiii cu dizabilități, care în prezent beneficiază de alocații cuprinse între 80 și aproximativ 450 de lei, dar și pentru copiii din familii monoparentale sau din familii care primesc venit minim de incluziune. De asemenea, este vizat sprijinul pentru copiii care merg la grădiniță și provin din medii extrem de vulnerabile.

Impactul bugetar estimat pentru măsurile destinate copiilor este de aproximativ 320 de milioane de lei, în timp ce sprijinul acordat pensionarilor ar presupune un efort bugetar de circa 2,3 miliarde de lei.

O altă propunere importantă vizează eliminarea reținerii contribuției la sănătate din indemnizația de creștere a copilului, precum și pentru veteranii de război și beneficiarii de venit minim de incluziune. Potrivit ministrului, peste 500.000 de familii ar urma să fie vizate de această măsură, dintre care aproximativ 147.000 sunt mame care, în prezent, plătesc această contribuție.

„Este un pachet care ține cont de restricțiile bugetare, dar care, în același timp, nu lasă fără sprijin categoriile cele mai afectate de creșterea prețurilor și de inflație”, a subliniat Florin Manole.

Măsurile anunțate vin într-un context economic dificil și urmăresc să atenueze impactul scumpirilor asupra celor mai vulnerabile categorii sociale, printr-un sprijin financiar direcționat și etapizat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare