SUA limitează vizele pentru cetățenii maghiari din Programul Visa Waiver, cu impact asupra unor români

TRAVEL. Statele Unite au impus restricții de viză pentru deținătorii de pașapoarte ungurești în cadrul Programului Visa Waiver, întrucât consideră că Budapesta nu a abordat suficient problemele de securitate ridicate, a declarat Ambasada SUA la Budapesta. Astfel, cetățenilor din Ungaria li se va reduce perioada de valabilitate oferită prin Sistemul electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) de la doi ani la un an, iar vizitele multiple nu vor mai fi permise, rămânând valabile doar vizitele unice.
Modificările nu vor afecta celelalte 39 de țări participante la Programul Visa Waiver, fiind specifice doar Ungariei. Aceste restricții au apărut ca urmare a emiterii a sute de mii de pașapoarte ungurești între 2011 și 2020 fără cerințe adecvate de verificare a identității, ca parte a acordării cetățeniei unui număr semnificativ de persoane, majoritatea fiind etnici maghiari din țările vecine.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a acordat cetățenie acestor persoane în cadrul unei mișcări politice care a adus sprijin electoral la alegerile ulterioare. Relațiile dintre Statele Unite și Ungaria au fost tensionate în ultima perioadă din cauza amânării votului din parlamentul ungar referitor la aderarea Suediei la NATO și a restricțiilor impuse de guvernul naționalist al lui Orban privind drepturile LGBTQ.
În ciuda acestor evenimente, oficialul american a afirmat că restricțiile de viză nu trebuie interpretate ca un mesaj legat de alte subiecte sensibile din relațiile bilaterale, ci sunt o măsură menită să adreseze vulnerabilitățile de securitate identificate în Ungaria mult înainte de invazia Rusiei în Ucraina.
Restricțiile au fost instituite în ziua de după ce partidul de guvernământ al lui Orban, Fidesz, a boicotat o sesiune parlamentară convocată de partidele de opoziție pentru a vota cu privire la candidatura Suediei la NATO, vot care nu a avut loc în cele din urmă.