Târgu Mureș se pregătește pentru cea de-a 29-a ediție a Zilelor Târgumureșene

COMUNICAT DE PRESĂ. Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, programul celei de-a 29-a ediții a Zilelor Târgumureșene, care va avea loc în perioada 25–28 iunie 2026. La conferință au participat, de asemenea, Nagy Botond, directorul Centrului de Cultură, Artă și Agrement Târgu Mureș, și Cosmin Blaga, director adjunct al Direcției Activități Social-Culturale, Patrimoniale și Comerciale.
„În fiecare an, la finele lunii iunie, Târgu Mureș are un moment al său. Un moment în care ne reîntâlnim, ne privim cu mai multă atenție și ne amintim ce ne leagă dincolo de diferențe, profesii sau generații. Un oraș este definit, în primul rând, de oamenii săi și abia apoi de proiecte, clădiri sau străzi. El reprezintă comunitatea care îl construiește în fiecare zi prin muncă, talent, implicare și grijă față de cei din jur”, a declarat primarul Soós Zoltán.
Edilul a reamintit că, potrivit unei tradiții medievale, la Târgu Mureș se organizau anual trei târguri importante, unul dintre acestea având loc la sfârșitul lunii iunie. În anul 2021, municipalitatea a decis să readucă la viață această tradiție și să lege sărbătoarea orașului de rădăcinile sale istorice.
„De atunci, Zilele Târgumureșene sunt organizate în ultimul weekend al lunii iunie, continuând o tradiție care datează de sute de ani”, a subliniat primarul.
Patru zile de sărbătoare, în patru locații
În acest an, cea de-a 29-a ediție a Zilelor Târgumureșene se va desfășura în patru locații principale: Piața Victoriei, Cetatea Medievală, Piața Teatrului și strada George Enescu.
Manifestările vor debuta joi, 25 iunie, în Cetatea Medievală, cu un concert special susținut de Filarmonica UMFST, urmat de spectacole artistice și momente de dans. Sărbătoarea se va încheia duminică, 28 iunie, la ora 23:00, cu tradiționalul foc de artificii.
„Patru zile, patru locații, două scene principale, zeci de artiști, zeci de spectacole și activități, mii de participanți și un singur oraș care sărbătorește împreună. Acesta este, pe scurt, tabloul Zilelor Târgumureșene 2026”, a afirmat primarul municipiului.
Concerte pentru toate gusturile
Pe scena principală din Piața Victoriei vor concerta Alina Eremia, Follow The Flow, Kökény Attila, Suie Paparude, Blahalouisiana și Voltaj.
În Cetatea Medievală vor urca pe scenă Bosquito, Om la Lună, Ioana Ignat, Aura Șova, Jakab Csaba, Joco Molnar & Vagabonds, Iarmarock DP, Red Parlament, Mircea Rusu și Alexandra Ungureanu, alături de mulți alți artiști.
În Piața Teatrului, publicul îi va putea asculta pe Fără Zahăr, Ducu Bertzi și Costi Dumitrașcu.
Aleea Vinului, Târgul Meșteșugarilor și Enescu Chill Zone
Piața Teatrului va găzdui și în acest an Aleea Vinului, unde opt crame, un producător de pălincă și un producător de brânzeturi vor oferi publicului posibilitatea de a descoperi produse locale și regionale de calitate.
Strada George Enescu va deveni din nou Enescu Chill Zone – un spațiu dedicat relaxării, întâlnirilor între prieteni și petrecerii timpului liber într-o atmosferă urbană și prietenoasă.
Un loc important în cadrul sărbătorii îl ocupă și Târgul Meșteșugarilor din Piața Trandafirilor. Peste 80 de meșteri populari și artizani din județul Mureș și din județele învecinate și-au anunțat participarea, oferind vizitatorilor posibilitatea de a descoperi meșteșuguri, tradiții și produse realizate cu pasiune și pricepere.
Orașele înfrățite, Nunta de Aur și Cetățenii de Onoare
Ca în fiecare an, la Zilele Târgumureșene vor participa și delegații ale orașelor înfrățite cu municipiul Târgu Mureș. Aceste relații de colaborare și prietenie reprezintă o componentă importantă a deschiderii internaționale a orașului.
Ediția din acest an marchează și aniversarea a 30 de ani de la înfrățirea municipiului Târgu Mureș cu orașul Zalaegerszeg. Cu această ocazie, întâlnirea oficială cu delegațiile orașelor înfrățite va avea loc vineri, 26 iunie, de la ora 15:00, la Palatul Culturii.
Tot în cadrul Zilelor Târgumureșene va avea loc și ceremonia Nunții de Aur. Vineri, 26 iunie, de la ora 09:00, la Casa Căsătoriilor, vor fi celebrate cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie, oferind comunității un exemplu de devotament, respect și familie.
Duminică, 28 iunie, de la ora 11:00, la Palatul Culturii, va avea loc ceremonia de acordare a titlurilor de Cetățean de Onoare, moment în care comunitatea își exprimă recunoștința față de personalitățile care au contribuit la dezvoltarea și prestigiul municipiului.
Proiecție specială de film
Programul ediției din acest an include și proiecția filmului „Jocul Luminii”, în regia lui Ovidiu Georgescu, avându-l în rol principal pe actorul Nicu Mihoc, laureat în acest an al Premiului UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal.
Proiecția va avea loc vineri, 26 iunie, de la ora 18:00, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”.
Bugetul evenimentului
Bugetul total al ediției din acest an este de aproximativ 2 milioane de lei, dintre care aproximativ 1,5 milioane de lei reprezintă costurile aferente programului artistic și infrastructurii tehnice necesare desfășurării evenimentelor.
Spectacolul de artificii programat pentru seara de duminică are o valoare estimată de aproximativ 60.000 de lei.
Restricții de circulație introduse etapizat
Pentru a reduce cât mai mult disconfortul în trafic, restricțiile din zona centrală vor fi introduse etapizat, iar centrul orașului va rămâne deschis circulației până vineri, 26 iunie, ora 15:00.
Joi, 25 iunie, la ora 12:00, circulația va fi închisă pe segmentul de drum din fața Primăriei Municipiului Târgu Mureș, pentru montarea scenei principale.
În aceeași zi, începând cu ora 18:00, se va închide circulația pe sensul de mers dintre Catedrala Mare și Primărie, în zona din fața Palatului Administrativ.
Începând de vineri, 26 iunie, ora 15:00, vor intra în vigoare restricțiile de circulație din Piața Trandafirilor, Piața Victoriei, strada Bolyai și strada Tușnad.
Toate restricțiile vor fi ridicate luni, 29 iunie, la ora 06:00.
În zona Cetății Medievale, parcarea va fi interzisă pe tronsonul cuprins între zidul Cetății și strada Nicolae Iorga (zona UMFST), începând de joi, 25 iunie, ora 06:00, până luni, 29 iunie, ora 06:00.
„Ne-am dorit ca această ediție să fie, înainte de toate, despre oameni. Despre bucuria de a fi împreună. Despre mândria de a aparține acestui oraș. Și despre faptul că, indiferent cât de diferiți suntem, pentru câteva zile ne regăsim cu toții sub același nume: Târgu Mureș. Vă invit să sărbătorim împreună orașul nostru între 25 și 28 iunie. La mulți ani, Târgu Mureș!”, a transmis primarul Soós Zoltán.




