Târgu Mureș și Debrecen au devenit orașe înfrățite. Acord pentru proiecte comune în cultură, educație, economie și turism

ADMINISTRAȚIE. Târgu Mureș și Debrecen au oficializat o relație care se construia deja prin proiecte culturale și instituționale. Primarii Soós Zoltán și Dr. Papp László au semnat, sâmbătă, 19 septembrie 2026, acordul de cooperare dintre cele două municipii, în Sala Oglinzilor a Palatului Culturii din Târgu Mureș. Documentul deschide calea unor proiecte comune în cultură, educație, turism, economie, sport, administrație locală, dar și în alte domenii de dezvoltare urbană.
Prin noul acord, cele două administrații și-au asumat nu doar menținerea unor relații protocolare, ci și realizarea de schimburi de experiență, inițiative și proiecte comune. Sursele din Ungaria menționează, pe lângă domeniile anunțate de Primăria Târgu Mureș, și cooperarea în protecția mediului și dezvoltarea urbană, precum și schimburile între instituții și specialiști. Acordul a intrat în vigoare chiar în ziua semnării și este încheiat pe perioadă nedeterminată.
Parteneriatul nu pornește de la zero. Papp László a amintit legătura creată între celebrul Carnaval al Florilor din Debrecen și festivalul „Magia Florilor” din Târgu Mureș, precum și proiectele culturale realizate până acum.
Un alt punct de legătură este teatrul. Mai mulți artiști ai Teatrului Național Csokonai din Debrecen provin din Transilvania, iar unii au studiat la Universitatea de Arte din Târgu Mureș și au activat la Teatrul Național din oraș. Între instituțiile teatrale există deja o colaborare profesională și artistică.
Primarul municipiului Târgu Mureș a prezentat semnarea documentului drept începutul unei etape care ar trebui să genereze proiecte și oportunități pentru cele două comunități.
„Fiecare asemenea relație este o nouă punte, iar podurile au sens doar dacă le folosim”, a declarat Soós Zoltán, subliniind că obiectivul este ca, peste câțiva ani, rezultatele colaborării să fie mai importante decât simpla semnare a documentului.
La ceremonie au participat și viceprimarul Târgu Mureșului, Kovács Mihály Levente, reprezentanți ai celor două administrații locale și ai societății civile.
Prin semnarea acordului, Debrecen devine al șaselea oraș din Ungaria cu care Târgu Mureș are o relație oficială de înfrățire sau cooperare. Din perspectiva orașului Debrecen, Marosvásárhely/Târgu Mureș devine al 23-lea oraș înfrățit.
Târgu Mureș are, de asemenea, relații internaționale de cooperare cu localități din mai multe state europene, iar administrația locală pregătește noi acorduri cu orașe din Italia și Armenia.
Dincolo de componenta simbolică, miza noului parteneriat va fi transformarea acordului în proiecte concrete, de la schimburi culturale și educaționale până la colaborări economice, turistice, sportive și schimburi de bune practici între administrațiile celor două orașe.




