TAROM lansează bilete de avion cu preţuri speciale, începând de la 59 de euro. Care sunt destinaţiile disponibile pentru turiştii români

OFERTĂ. TAROM a anunţat o ofertă specială pentru bilete de avion, disponibile între 17-22 octombrie 2024, cu preţuri începând de la 59 de euro pentru un zbor dus. Promoţia este valabilă pentru o serie de destinaţii internaţionale, printre care Atena, Belgrad, Bruxelles, Budapesta, Paris, Roma, Istanbul, Madrid, Praga, Chişinău, Sofia, Amsterdam şi Frankfurt.
Perioada de călătorie pentru aceste bilete este între 1 noiembrie – 15 decembrie 2024 şi 15 ianuarie – 31 martie 2025. Tarifele promoţionale includ toate taxele şi oferă, de asemenea, un bagaj de mână de 8 kg şi check-in gratuit.
Biletele pot fi achiziţionate de pe site-ul oficial al TAROM sau prin intermediul agenţiilor autorizate. TAROM, înfiinţată în 1954, este membră a Alianţei SkyTeam şi operează cu o flotă de 18 aeronave, oferind zboruri către 70 de destinaţii.



