Toate cele 19 pârtii de schi din Harghita sunt deschise în weekend

TURISM. Șeful Serviciului Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita, Simon László, a anunțat că, deși încălzirea vremii din ultimele zile a afectat starea unor pârtii, în prezent toate cele 19 pârtii de schi din județ sunt funcționale.

Prognoza meteo indică o răcire a vremii în perioada următoare, ceea ce va permite administratorilor să utilizeze instalațiile de producere a zăpezii artificiale pentru menținerea condițiilor optime de schi.

Simon László a precizat că, în fiecare weekend, salvamontiștii harghiteni intervin în cel puțin 30 de cazuri, majoritatea fiind accidente pe pârtii. Salvatorii montani le recomandă schiorilor să aleagă pârtiile în funcție de nivelul lor de pregătire, să își regleze corespunzător echipamentul, să adapteze viteza și să fie atenți la ceilalți participanți, pentru a evita incidentele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare