Top 5 activități pentru tineret în județul Mureș

TURISM. Dacă te întrebi ce activități poți face în județul Mureș, vei descoperi o varietate de opțiuni interesante, perfecte pentru a ieși din rutină și a explora lucruri noi. Iată cinci dintre cele mai populare activități pe care le poți încerca în această zonă:

1. Lacul de canotaj din Complexul „Weekend”

Lacul de canotaj din cadrul Complexului „Weekend” din Târgu Mureș este o atracție ideală pentru relaxare și activități recreative. Acesta face parte dintr-un complex de agrement bine cunoscut în regiune, oferind facilități variate într-un cadru natural plăcut. Lacul, cu o suprafață de aproximativ 4,2 hectare, este alimentat de râul Mureș și are maluri amenajate, ideale pentru plimbări și activități pe apă.

La lac, poți închiria bărci cu vâsle, hidrobiciclete, paddleboard-uri, caiace sau canoe, tarifele fiind accesibile: 20 de lei pe oră pentru hidrobiciclete și 25 de lei pe oră pentru paddleboard-uri. Programul de închiriere începe de la ora 9:00 și ultima închiriere este la 18:45. Stefania, o tânără de 17 ani, recomandă aceste activități pentru a încuraja tinerii să se deconecteze de la tehnologie și să petreacă timp în natură: „Este foarte important ca tinerii să iasă din zona de confort și să experimenteze lucruri noi și distractive.”

2. Zbor de agrement

Pentru cei care caută o experiență unică și memorabilă, zborul de agrement deasupra Târgu Mureșului este o opțiune excelentă. Zborurile sunt disponibile în fiecare sâmbătă și duminică, începând cu ora 10:00, oferind o vedere panoramică impresionantă asupra orașului și împrejurimilor. Prețul unui zbor este de 75 de lei de persoană, iar durata este de 15 minute, asigurând o experiență de neuitat.

3. Bowling la Red Bowling

Bowlingul este o activitate relaxantă și distractivă, ideală pentru a petrece timp de calitate alături de prieteni. Red Bowling din Târgu Mureș oferă piste moderne și un program flexibil, potrivit pentru o ieșire plăcută după-amiaza sau seara. Localizat pe Strada Tamás Ernő, programul este de luni până joi, între orele 15:00 și 00:00. Pentru rezervări, poți suna la 0755-885.807.

4. Peppermint Park

Peppermint Park din Târgu Mureș, situat în Cerghid, Ungheni, este un parc de distracții popular, cunoscut pentru experiențele captivante pe care le oferă vizitatorilor de toate vârstele. Activitățile disponibile includ airsoft, paintball, tir cu arcul și trasee de cățărare de diferite niveluri de dificultate. Este locul perfect pentru o zi plină de aventură și distracție în aer liber, fie că ești cu familia sau prietenii. Detalii suplimentare despre prețuri și rezervări găsești pe pagina lor, Peppermint Park.

5. Drumeții și excursii în natură

Județul Mureș este renumit pentru peisajele sale naturale spectaculoase, fiind o destinație excelentă pentru iubitorii de drumeții și excursii. Printre cele mai populare trasee se numără cele din Munții Gurghiu sau din Rezervația Naturală Scaunul Domnului, unde poți admira priveliști uimitoare și un ecosistem divers. Aceste drumeții oferă o evadare perfectă din cotidian și o oportunitate de a te conecta cu natura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare