Tradiții și obiceiuri de Sfinții Împărați Constantin și Elena

SĂRBĂTOARE. Pe 21 mai, creștinii ortodocși îi cinstesc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, două figuri esențiale pentru istoria creștinismului. Sărbătoarea are o semnificație aparte în România, unde peste 1,8 milioane de oameni poartă numele celor doi sfinți.

Cu ocazia acestei zile sfinte, în Târgu Jiu a avut loc o impresionantă procesiune religioasă, la care au participat sute de preoți și credincioși din județul Gorj. Icoana Sfinților Împărați a fost purtată prin centrul orașului pe principalele bulevarde, într-o atmosferă solemnă, însoțită de fanfară, făclii purtate de polițiști locali și rugăciuni rostite în cor.

„Prezenţa credincioşilor gorjeni este un lucru deosebit. Gorjenii au arătat mereu dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de valorile spirituale ale acestui neam”, a declarat părintele Vasile Vlădoiu.

Pentru mulți dintre participanți, acest eveniment este mai mult decât o tradiție – este o formă de credință și recunoștință. Procesiunea din Târgu Jiu marchează totodată deschiderea oficială a Zilelor Municipiului, o sărbătoare locală plină de semnificații.

Ziua de 21 mai este considerată, în credința populară, începutul verii păstorești. În această zi, ciobanii își aleg stânele și decid traseele pentru transhumanță, iar femeile aprind focuri ritualice menite să alunge duhurile rele și animalele sălbatice.

Una dintre cele mai răspândite superstiții spune că nu este bine să muncești de Sfinții Constantin și Elena. Se crede că cei care lucrează în această zi riscă să atragă necazuri, boli sau pagube asupra gospodăriei. În special, se evită munca în câmp, grădină sau gospodărie.

Pentru a proteja recoltele, grădinile și animalele, femeile obișnuiesc să aprindă lumânări și tămâie la pomi, în curți sau în grădini. Ritualul este menit să alunge spiritele rele și să aducă binecuvântare asupra ogorului.

În unele zone, bătrânii spun că în această zi păsările cerului nu mai clocesc, semn că primăvara s-a încheiat și începe vara.

Cei care respectă sărbătoarea sunt, potrivit tradiției, răsplătiți cu sănătate, liniște sufletească și armonie în familie.

Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt invocați de credincioși pentru vindecări miraculoase, protecție în călătorii și ajutor în decizii importante. În biserici se țin slujbe speciale, iar credincioșii aprind lumânări și se roagă pentru împlinirea dorințelor și întărirea credinței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare