Transformare digitală în slujba sănătății – parteneriat strategic UMFST şi Autoritatea pentru Digitalizarea României

UMFST. Miercuri, 4 iunie 2025, UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș a fǎcut un nou pas în direcția modernizării sistemului medical universitar prin semnarea digitalä a protocolului de colaborare dintre UMFST și Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR).
Acest acord reflectă o viziune comună: integrarea tehnologiei digitale în procesele medicale, educaționale și administrative, pentru un sistem de sănătate mai eficient, mai sigur și mai conectat.
În centrul acestui parteneriat se află Spitalul Universitar „George Emil Palade”, primul spital clinic de stat din România – smart hospital, înființat și gestionat de o universitate de medicină. Acesta devine, astfel, o platformă ideală pentru pilotarea și implementarea de soluții digitale inteligente, de la infrastructură interoperabilă și dosar medical electronic, până la componente de inteligență artificială și simulare clinică avansată.
UMFST își asumă rolul de actor activ în ecosistemul național de digitalizare – prin educație, cercetare aplicată și colaborare instituțională.
Acest protocol este despre inovație aplicată, nu teorie. Despre soluții concrete pentru sistemul de sănătate românesc. Despre oameni conectați prin tehnologie.
E pluribus unum.








