TRANSPORT ÎN COMUN – Din 25 octombrie, în Târgu Mureș va fi testat autobuzul cu hidrogen produs de polonezii de la Solaris

AUTOBUZ CU HIDROGEN. Firma poloneză Solaris Bus & Coach, lider european în producția de vehicule electrice pentru transport public, își prezentintă în premieră în România autobuzul pentru transport în comun Urbino 12 cu hidrogen, în cadrul unui tur național. În 25 octombrie, autobuzul cu hidrogen va ajunge în Târgu Mureș (în cadrul unui turneu național în 12 orașe), unde va circula timp de câteva zile, pentru a fi testat de administrațiile locale.
Hidrogenul este cea mai nouă tehnologie de propulsie și este considerată o sursă de energie complet curată. Turul autobuzului Solaris Urbino 12 cu hidrogen este realizat de Solaris în colaborare cu Linde Gaz România, partener care asigură alimentarea acestuia cu hidrogen, o firmă care oferă de 15 ani soluții pentru transportul în comun, montând până acum peste 200 de stații de încărcare cu hidrogen în întreaga lume.
„Solaris Urbino 12 cu hidrogen este fără nicio îndoială soluția viitorului, disponibilă deja, iar componenta sa ecologică garantează unicitatea unei experiențe de călătorie sustenabilă, lipsită complet de emisii poluante”, a precizat Daniel Ciolan, General Manager Solaris Bus & Coach România.
Despre autobuzul cu hidrogen
Solaris Urbino 12 a fost lansat în iunie 2019, la Summitul Global pentru Transport Public (UITP) din Stockholm, și reprezintă avangarda tehnologică a vehiculelor pentru transportul public fără emisii nocive, precum și o soluție sustenabilă pentru orașele care doresc să investească în calitatea mediului pentru locuitorii lor. Alimentat cu hidrogen, vehiculul inovator oferă o autonomie de până la 400 km, păstrând în același timp toate avantajele unui motor electric.
Autobuzul are un nivel scăzut de zgomot în timpul deplasării și este dotat cu sistem de climatizare, camere de supraveghere și un sistem modern de informare. De asemenea, pasagerii își vor putea reîncărca dispozitivele mobile în porturile USB disponibile, în timp ce persoanele cu mobilitate redusă vor avea la dispoziție o rampă și un compartiment pentru scaune cu rotile.
Autobuzul folosește un set de celule de combustie pentru a genera energie. Hidrogenul furnizat celulelor de combustie este transformat în electricitate, care la rândul său alimentează direct sistemul de acționare a autobuzului care constă într-o punte motoare cu acționarea în roți. Autobuzul este echipat cu o baterie Solaris High Power, care acționează ca o instalație suplimentară de stocare a energiei electrice. Hidrogenul necesar pentru propulsare, furnizat de Linde Gaz în cazul acestui proiect, este stocat în stare gazoasă în rezervoare de ultimă generație, plasate pe partea superioară a autobuzului.
Singurele subproduse generate în timpul funcționării autobuzului sunt căldura și apa sub formă de vapori, fapt pentru care vehiculele nu eliberează substanțe nocive pentru mediu. În acest moment, niciun mijloc de transport public cu hidrogen nu circulă în România.
Comisia Europeană își propune ca în intervalul 2024-2030, hidrogenul să devină o componentă intrinsecă a unui sistem energetic integrat, cu un obiectiv strategic la capitolul producție de până la 10 milioane de tone de hidrogen regenerabil în UE. Utilizarea hidrogenului va fi extinsă treptat în transportul public, cel cu camioane, feroviar și la unele aplicații de transport maritime.