Traseele locomotivelor de mare viteză achiziționate de CFR prin județul Mureș

FEROVIAR. În Monitorul Oficial nr. 1120 din 11 noiembrie 2024 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 1381/2024 privind achiziția a 23 de locomotive capabile de a atinge viteza de 160 km/h. Conform documentului, aceste locomotive electrice sunt achiziționate pentru a îmbunătăți eficiența transportului feroviar de călători, a reduce poluarea și a crește confortul pe anumite rute feroviare electrificate sau în curs de electrificare. Rutele vizate sunt:

•București—Craiova—Drobeta-Turnu Severin—Timișoara—Arad

•București—Craiova—Simeria—Deva—Arad

•București—Brașov—Sighișoara—Arad—Curtici

•București—Brașov—Sighișoara—Cluj-Napoca—Oradea

•București—Brașov—Miercurea-Ciuc—Dej

•București—Buzău—Pașcani—Suceava—Vatra Dornei

•București—Buzău—Tecuci—Iași

•București—Buzău—Pașcani—Iași

•București—Giurgiu Nord

•Iași—Constanța/Mangalia (via Tecuci)

•Suceava—Constanța/Mangalia (via Buzău)

•Galați—Constanța/Mangalia

•București—Constanța/Mangalia

Criterii de selecție a rutelor

Rutele au fost selectate în baza mai multor criterii și obiective, având în vedere următoarele:

•Prioritatea coridorului principal: Rutele de pe coridorul Constanța—București—Brașov—Sighișoara—Arad (coridorul IV), modernizat prin fonduri europene, au fost considerate prioritare.

•Cererea de transport feroviar: S-a acordat prioritate rutelor cu cerere mare, care conectează orașe cu trafic intens de pasageri pe calea ferată.

•Legături între orașele mari și secundare: S-au ales rutele care conectează orașele principale cu orașe secundare și cele patru orașe centrale (București, Cluj, Iași și Timișoara).

•Avantaj competitiv față de transportul rutier: Au fost preferate rutele unde transportul feroviar poate oferi un timp de călătorie mai redus comparativ cu cel rutier.

•Conexiuni la coridorul principal: S-au ales rute care oferă conexiuni eficiente la rutele principale, funcționând astfel ca rute de alimentare și îmbunătățind coeziunea rețelei feroviare naționale.

Prin aceste măsuri, autoritățile urmăresc optimizarea rețelei feroviare și sprijinirea unei mobilități sustenabile în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare