Trenul Regal – călătorie cu ocazia Centenarului Încoronării de la Alba Iulia

EVENIMENT. Membrii Familiei Regale, Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu, alături de Alteța Sa Regală Principesa Sofia, se vor afla sâmbătă la Alba Iulia, pentru a lua parte la o serie de manifestări dedicate Centenarul Încoronării din 15 octombrie 1922, a Regelui Ferdinand şi Reginei Maria.
Evenimentul va fi marcat şi de o călătorie simbolică pe care o vor face cu Trenul Regal, de la Cluj-Napoca la Alba Iulia, în perioada 14-15 octombrie.
„Cu ocazia aniversării Centenarului Încoronării Regelui Ferdinand şi Reginei Maria la Alba Iulia, Trenul Regal va face o călătorie simbolică de la Cluj-Napoca la Alba Iulia, în zilele de 14-15 octombrie 2022. Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu, împreună cu Alteţa Sa Regală Principesa Sofia, vor efectua această călătorie cu Trenul Regal în onoarea unui moment istoric cu semnificaţii profunde pentru dezvoltarea statului român modern”, se arată într-un comunicat al Biroul de presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei.
Trenul Regal va pleca din Cluj-Napoca, în 14 octombrie, orele13:05, după ceremonialul militar pe peronul gării, va opri la Câmpia Turzii, Aiud, Teiuş, urmând ca în 15 octombrie să ajungă în Alba Iulia. Trenul Regal va staţiona câte zece minute, iar publicul va avea acces la peroane.
Pe parcursul călătoriei Familia Regală va fi însoțită de voluntari ai Crucii Roşii Române, de elevi olimpici şi de reprezentanţi ai proiectelor aflate sub înalt patronaj regal.
După încheierea ceremonialului sosirii la Alba Iulia, Trenul Regal va putea fi vizitat de către public, în acea zi, în intervalul orar 11:00-18:00.
În continuarea zilei la Alba Iulia, începând cu orele 11:00, Familia Regală va lua parte la un Te Deum la Catedrala Ortodoxă a Încoronării de la Alba Iulia şi la Parada Încoronării, de pe Pietonala Mihai Viteazul, precum şi la prezentarea de volume regale din Sala Unirii, se precizează în comunicat de presă.