Trenulețul turistic – noul mijloc de transport pentru elevii din Sfântu Gheorghe

INOVAȚIE. Câțiva copii din Sfântu Gheorghe au avut parte de o surpriză neașteptată: drumul spre școală l-au făcut cu trenulețul turistic al municipiului. Inițiativa face parte dintr-un program care promovează mersul pe jos la școală, sub supravegherea unor voluntari, și a transformat o dimineață obișnuită într-o adevărată aventură.
Elevii s-au adunat cu 40 de minute înainte de începerea cursurilor, aproape de stația de autobuz, iar când trenulețul și-a făcut apariția, emoțiile au fost la cote maxime. Copiii au fost încântați de această experiență unică.
“Va fi foarte frumos. Mie îmi place. Am o mulțime de trenulețe acasă și îmi place foarte mult să mă joc cu ele”, a spus entuziasmat un elev.
Pentru mulți dintre ei, a fost prima călătorie cu un trenuleț turistic. “Îmi place să merg cu trenul”, a adăugat un alt copil, în timp ce un coleg a completat: “Va fi foarte frumos. Îmi face plăcere.”
Proiectul, susținut de autoritățile locale, încurajează mersul pe jos la școală, iar trenulețul este doar o modalitate distractivă de a introduce copiii în program.
“Consider că este o idee inovatoare, îi ajută pe copii să meargă pe jos, să socializeze și, în același timp, le oferă puțină mișcare dimineața”, a declarat un părinte.
Pentru ca mai mulți elevi să beneficieze de această experiență, traseul trenulețului va fi schimbat în zilele următoare.
“Sunt 9 trasee, iar astăzi este prima zi când pornește trenulețul”, a precizat Buslig Kincso, consilier local.
Demeter Janos, directorul asociației care coordonează programul, a explicat că ideea a apărut recent, inspirată de proiectul Pedibus, care funcționează de peste doi ani în oraș. “Trenulețul fiind încălzit, cred că va fi o distracție plăcută și un început de săptămână mai frumos pentru copii”, a spus acesta.
În plus, elevii primesc câte un abțibild pentru fiecare drum făcut cu trenulețul, iar la sfârșitul săptămânii le pot schimba pentru mici cadouri, transformând inițiativa într-un motiv în plus de bucurie.