Turcan a depus proiectul de modificare a Legii CCR: „Un început pentru a discuta despre credibilitatea instituției”

JUSTIȚIE. Deputatul Raluca Turcan anunță că a depus în Parlament, împreună cu senatorul liberal Daniel Fenechiu, un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii de organizare și funcționare a Curtea Constituțională a României. Inițiativa urmărește introducerea unor standarde clare de conduită și responsabilitate, fără a afecta independența judecătorilor sau inamovibilitatea acestora pe durata mandatului.
„Așa cum am promis, am depus proiectul pentru modificarea și completarea Legii de organizare și funcționare a Curții Constituționale. Proiectul poate fi completat prin dezbaterea parlamentară. Este un început pentru a discuta despre credibilitatea Curții Constituționale”, a transmis Raluca Turcan, luni, într-o postare publică.
Potrivit deputatului PNL, în ultimii ani, CCR ar fi pierdut din credibilitate pe fondul suspiciunilor de conflict de interese, al amânărilor nejustificate și al absențelor repetate de la ședințele Plenului, care au afectat luarea unor decizii importante.
Principalele măsuri propuse
Proiectul legislativ introduce:
– obligația expresă a judecătorilor CCR de a participa la ședințele Plenului, eliminând posibilitatea boicotului;
– sancțiuni financiare pentru absențe nemotivate: reducerea cu 10% a indemnizației brute pentru fiecare absență, fiind admise doar situații medicale, cazuri fortuite sau de forță majoră;
– posibilitatea revocării de către autoritatea care a făcut numirea (Parlamentul sau Președintele României) a judecătorilor aflați în incompatibilitate, a celor care absentează nemotivat de cel puțin trei ori consecutiv sau care nu pot exercita funcția mai mult de 90 de zile.
Raluca Turcan subliniază că măsurile nu ating independența judecătorilor în exercitarea mandatului și nici inamovibilitatea acestora. „Legea introduce standarde minime de conduită și responsabilitate într-una dintre cele mai importante instituții. Pentru încrederea românilor în instituții, strategia boicotului politic și a tergiversării judecății nu trebuie să-și mai găsească locul în Curtea Constituțională”, a precizat deputatul.
Proiectul urmează să intre în dezbatere parlamentară, unde poate suferi completări și amendamente, în funcție de pozițiile grupurilor politice și de negocierile din comisii.




