UE limitează plățile în numerar la 10.000 de euro pentru combaterea spălării banilor

FINANCIAR. Uniunea Europeană se pregătește pentru o schimbare radicală în modul în care cetățenii își vor gestiona plățile în viitorul apropiat, impunând o limită maximă pentru plățile în numerar de 10.000 de euro, începând cu anul 2027. Această decizie,una dintre cele mai importante în domeniul finanțelor din ultimul deceniu, are scopul de a combate spălarea banilor și de a crește transparența tranzacțiilor financiare din toate statele membre ale UE.
Măsura face parte dintr-un pachet legislativ amplu, care urmărește reducerea riscurilor asociate activităților ilegale și monitorizarea mai eficientă a fondurilor suspecte. În ciuda faptului că numerarul a fost simbolul libertății financiare pentru milioane de europeni, autoritățile europene consideră această limitare necesară pentru a preveni exploatarea sistemului financiar în scopuri criminale. Autoritatea Europeană pentru Combaterea Spălării Banilor (AMLA), înființată recent și cu sediul la Frankfurt, va coopera cu autoritățile naționale pentru asigurarea aplicării uniforme a noilor reguli și pentru sprijinirea investigării actelor ilegale.
Deși mulți cetățeni încă preferă plățile cash pentru toate avantajele lor, inclusiv confidențialitatea și controlul asupra bugetului, specialiștii avertizează că această măsură nu va duce la eliminarea completă a numerarului, ci mai degrabă la reducerea tranzacțiilor ilegale. Unii se tem că această limitare va fi printre pașii către o economie digitalizată completă, unde fiecare plată va fi urmăriță electronic, ridicând probleme legate de confidențialitate și libertatea individuală.
Experții și economiștii subliniază că, deși regulamentul va afecta modul în care europenii vor face plăți în numerar, nu va însemna sfârșitul circulației numerarului. În special în zonele rurale sau pentru persoanele în vârstă, unde metodele digitale sunt mai dificile de accesat, numerarul va continua să fie o alternativă importantă. Totodată, măsura vizează în principal reducerea activităților ilegale și asigurarea unui sistem financiar mai sigur și mai transparent pentru viitor.




