Una dintre cele mai importante rețele academice ale universităților de arte din Europa – École des Écoles, vine la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș

COMUNICAT DE PRESĂ. În perioada 16 – 18 noiembrie 2022 va avea loc la Universitatea de Arte din Târgu Mureș întâlnirea consorțiului academic École des Écoles, una dintre cele mai importante rețele academice ale universităților de arte din Europa. Profilul consorțiului este unic, deoarece se axează pe promovarea dezvoltării profesionale a profesorilor.

Evenimentul va cuprinde ședința board-ului de conducere a rețelei, cât și patru ateliere dedicate cadrelor didactice din aria artelor spectacolului, coordonate de Julia Stanoeva (Zürcher Hochschule der Künste), Alina Nelega și Éva Patkó (UAT).

École des Écoles este o rețea profesională cuprinzând universități de arte din Franța, Germania, Elveția, Portugalia, Olanda, Italia, Danemarca, Belgia, Spania, Lituania, Norvegia și România, cu scopul îmbunătățirii proceselor de predare – invățare și cercetare artistică, schimbului de bune practici și derularea de proiecte academice și artistice comune.

Universitatea de Arte din Târgu Mureș este singura instituție de învățământ superior din România membră a acestei importante organizații.
Pentru mai multe informații despre activitatea și membrii rețelei consultați paginile: www.ecoledesecoles.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare