Vernisaj Adrian Chira. Urme și semne la Muzeul Județean Mureș

EXPOZIȚIE. . Adrian Chira. Urme și semne este prima expoziție de mare anvergură, consacrată artistului Adrian Chira (1958–2017). Creația sa, situată mereu în avangarda tendințelor artistice, traversează bariere, cadre și contexte cultural-geografice, limbajul său vizual înscriindu-se în cel universal. Ea constituie o permanentă sursă de interpretare, reconsiderare și readucere în prim-plan. Virtuozitatea gestului pictural nativ, sincer, confesiv, exploziv în culoare, expresionismul existențial, umorul, ironia și autoironia, penalizarea kitsch-ului, dimensiunea ludică ascunzând adesea tragicul, semnele cu semantică simbolică sunt câteva dintre caracteristici. Adesea, abstractizarea cu punctări lirice își găsește referințe concrete, ca niște obligatorii ancore de acostare la realitate.
Adrian Chira. Urme și semne
Perioada de vizitare: 04.02 – 04.04.2025
Locație: Muzeul Județean Mureș, Palatul Culturii, Târgu Mureș
Curatori: Mariana Șerban, Cora Fodor
Vernisaj: marți, 4 februarie 2025, ora 18:00
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare