Veste excelentă pentru Târgu Mureș și Sângeorgiu de Mureș: centura ocolitoare intră în linie dreaptă

INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂ. O veste foarte bună pentru locuitorii din Târgu Mureș și Sângeorgiu de Mureș!Proiectul centurii ocolitoare a municipiului, considerat unul dintre cele mai importante și așteptate pentru zona noastră, intră într-o etapă decisivă de implementare.

Conform informațiilor primite de la conducerea CNAIR, beneficiarul investiției, în doar câteva zile urmează să fie avizați noii indicatori tehnico-economici, după ce au fost necesare revizuiri ale studiului de fezabilitate și actualizări ale proiectului tehnic, din cauza unor modificări tehnice și de infrastructură.

Procedura de achiziție publică pentru selectarea constructorului va fi lansată spre sfârșitul anului 2025 sau începutul anului 2026, iar dacă nu apar contestații, lucrările ar putea începe chiar în primăvara lui 2026. Finalizarea acestora este estimată pentru sfârșitul anului 2027, sau începutul anului 2028.

Proiectul de infrastructură prevede o investiție de peste 390 milioane de lei (aproximativ 78 milioane euro), din care 85% vor fi fonduri europene, iar restul contribuție de la bugetul național. Drumul de ocolire va avea o lungime de 11,65 km și va lega localitățile Corunca, Livezeni, Sângeorgiu de Mureș și Ernei, oferind o soluție eficientă pentru reducerea traficului greu prin centrul orașului.

Infrastructura va include 5 poduri, 2 pasaje și viaducte, iar intersecțiile principale cu DN13 și DN15 vor fi realizate cu sensuri giratorii, pentru o circulație mai sigură și mai fluentă.

Lățimea drumului va varia între 10 metri (pe secțiunile cu două benzi) și 13,5 metri (pe cele cu trei benzi).

Această veste reprezintă un pas esențial în modernizarea infrastructurii locale și în reducerea traficului de tranzit, având un impact major asupra calității vieții și siguranței șoferilor. Așteptările sunt ca, în curând, acest proiect vital să devină o realitate și să ofere soluții durabile pentru întreaga zonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare