Viața secretă a lui Leonardo Da Vinci – Partea 1
GENIU. Leonardo da Vinci este faimos pentru multe lucruri – inclusiv pentru genialitatea lui incontestabilă , dar s-ar putea remarca şi ca artistul cu cel mai mare deficit de atenție . Intotdeauna era distras, îşi pierdea interesul, trecea de la un proiect la altul şi în general nu ajungea să finalizeze prea mult din ce începea. Leonardo a lăsat posterității doar câteva picturi , mai puțin de douăzeci, dintre care unele foarte deteriorate sau neterminate. Sculpturile lui au fost fie nefinalizate, fie distruse ulterior. Ceea ce ne-a rămas în număr mare sunt caietele lui cu însemnări – peste 13 000 de pagini – iar experții sunt de părere că foarte multe s-au pierdut. Cu toate că există atât de putine lucrări cu aiutorul cărora să i se aprecieze valoarea, Leonardo este recunoscut ca unul dintre cei mai mari artişti ai lumii. Este considerat drept cel mai important pictor renascentist, chiar dacă cei mai mulți oameni îi ştiu doar un tablou.
Legenda lui Leonardo este legată de Mona Lisa, un simplu portret al unei femei într-un balcon. Milioanele de turişti care se înghesuie în Muzeul Luvru în fiecare an ca să privească această lucrare misterioasă acceptă fără cârtire că este o pictură desăvârșită și că Leonardo este cel mai mare dintre pictori.
UN TRECUT PĂTAT
Leonardo s-a născut în 15 aprilie 1452 în micul oraş Vinci de pe dealurile idilice ale Toscanei, într-o familie ce cu greu poate fi numită închegată și fericită. Părinții lui nu erau căsătoriți şi proveneau din clase sociale diferite. Leonardo locuia cu tatăl său, care era căsătorit cu altă femeie. Deşi începuturile i-au fost umile, Leonardo a urcat pe scara socială devenind pictor la curțile regilor şi ducilor.
În 1476, alături de alți patru tineri bărbați, Leonardo a fost acuzat public de sodomie. Deşi homosexualitatea era tolerate de familia conducătoare Medici, sodomia era ilegală și se pedepsea cu moartea. Cu toate acestea, avertismentul n-a avut niciun efect . Leonardo a fost arestat pentru scurtă vreme; a scăpat doar cu un avertisment, întrucât unul dintre ceilalți tineri acuzați avea conexiuni politice puternice. Leonardo pare să fi avut multe relații homosexuale de-a lungul anilor.
In jurul vårstei de şaptesprezece ani, Leonardo şi-a făcut ucenicia cu artistul Andrea del Verrochio în Florenta, iar în 1472 primea deja comenzi.
Când a părăsit brusc Florența în 1482, îndreptându-se spre Milano, e posibil să fi făcut asta ca să scape de reputația lui destul de pătată. Sau poate a fost doar un exemplu al tendinței de a trece de la o sarcină la alta – a lăsat în urmă mai multe proiecte neterminate și câțiva sponsori înfuriați. Odată ajuns la Milano, Leonardo şi-a oferit talentele de inginer militar, muzician şi artist ducelui conducător Ludovico Sforza. Ciudată combinație, deşi se pare că Leonardo era un înzestrat cântăret la lăută. Și mai stranie este pretenția lui de inginer militar, deși la vremea respectivă arta și arhitecturam erau considerate interşanjabile, iar majoritatea arhitecților își promovau capacitățile de a proiecta mașinării de apărare.
CINĂ PENTRU TREISPREZECE
Se pare că Sforza nu a construit niciuna dintre maşinile de război lui Leonardo, printre care amintim catapulte, tancuri rudimentare si “mașini de aruncat foc”. În schimb, a comandat tablouri, inclusiv Cina cea de taină în 1495, care ocupă un întreg perete al refectoriului (sală de mese) unei mănăstiri. Luând în considerare popularitatea actuală a picturii, este greu de crezut că lucrarea era una neconvențională în epocă. Artistii medie timpurii obişnuiseră să-i portretizeze pe Isus și pe ucenicii lui linisti și netulburati. Prin contrast, Leonardo a ales să înfățișeze reactiile emoționale ale discipolilor la anunțul lui Cristos că va fi trădat – bărbatii gesticulează si exclamă, se trag înapoi îngroziți şi se apleacă în față ca să-l contrazică.
Din păcate, n-au mai rămas decât indicii vagi ale lucrării originale Leonardo – pictura a fost ireparabil deteriorată, în mare parte din cauza faptului că artistul adora să experimenteze. I-a displăcut tehnica frescei în care vopseaua este aplicată direct pe tencuiala udă. Odată ce tencuiala se usucă, pictura nu mai poate fi retușată, ceea ce îngreunează întunecarea tonurilor şi îmbinarea culorilor. Aşa că Leonardo a decis să picteze tencuială uscată. Proastă alegere. Tencuiala uscată a început rapid sa cojească de pe perete, iar de atunci restauratorii se tot străduiesc să salveze pictura. Unde mai pui că în 1796, soldatii francezi au aruncat cu pietre în perete; lucrările nereusite de restaurare din secolul al XIX-lea au distrus mult decât au conservat În timpul celui de-al Doilea Război Mon clădirea a fost bombardată. Lucrările de restaurare executate in 1999 par să fi stabilizat pictura, care este însă destul de neclară.
