Vicii și adevăruri
LIFE. Unii oameni fumează. Nu pentru că nu au citit niciodată ce scrie pe pachet. Au citit. Au văzut poze, au auzit medici, au primit priviri dezaprobatoare de la familie și au promis de mai multe ori decât își amintesc că „după pachetul ăsta, gata”. Își aprind liniștiți câte o țigară și ascultă, pentru a mia oară, cum li se spune că îi omoară încet.
Dar țigara nu este mereu doar țigară. Uneori e pauza dintre două griji. Alteori e singurul moment al zilei în care omul stă pe marginea trotuarului, se uită la cer și nu trebuie să rezolve nimic. Fumătorul nu își aprinde mereu o țigară. Uneori își aprinde cinci minute de liniște.
Alții beau. Și aici e complicat, pentru că nimeni nu începe cu intenția de a se pierde. Începi cu o bere la o întâlnire, cu un pahar la o masă, cu ceva „meritat” după o zi grea. Apoi vin zilele foarte grele. Vin serile în care casa e prea tăcută, telefonul nu sună, iar gândurile vorbesc mai tare decât ar trebui.
Băutura are talentul de a promite că rezolvă totul. Nu rezolvă, evident. Dar, pentru câteva ore, îți pune problemele într-o cameră alăturată și închide ușa. Doar că dimineața, când te trezești, ele sunt tot acolo. De obicei mai ”nervoase” decât le-ai lăsat.
Și, totuși, există oameni care se privesc sincer în oglindă și spun: „Da, beau prea mult.” Asta nu îi face slabi. Îi face, măcar pentru o clipă, mai curajoși decât cei care se ascund după glume, după scuze și după eternul „eu mă pot opri când vreau”.
Apoi sunt cei care se îndrăgostesc incurabil.
Ei sunt categoria cea mai periculoasă. Fumătorul își poate arunca pachetul. Băutorul poate trece pe apă minerală. Dar omul îndrăgostit de persoana nepotrivită are o problemă mult mai dificilă: nu există rețetă, nu există plasture și nici farmacist care să-i spună: „Luați trei pastile după masă și evitați să îi mai verificați profilul de Facebook.”
Îndrăgostitul incurabil vede semne în orice. Un mesaj scurt devine motiv de analiză națională. Un „bine” fără punct poate însemna speranță. Un „bine” cu punct poate însemna tragedie. Dacă persoana iubită apare online, inima lui începe să lucreze ore suplimentare. Dacă nu apare, deja își imaginează accidente, răpiri, plecări definitive și, uneori, o viață nouă în care celălalt nici nu l-a invitat.
Cel îndrăgostit incurabil nu are nevoie de alcool ca să spună lucruri pe care le regretă a doua zi. Le spune perfect treaz. Trimite mesaje lungi, sincere, frumoase și complet nepotrivite la ora 01:47. Apoi se uită la telefon ca un om care a lansat o rachetă spre Lună și așteaptă confirmarea că a ajuns.
Problema nu este că iubirea doare. Problema este că, uneori, ne place durerea pentru că ne demonstrează că încă simțim ceva. Ne agățăm de oameni care nu ne mai aleg, de promisiuni care n-au fost făcute niciodată și de amintiri care, dacă suntem sinceri, au devenit mai frumoase în capul nostru decât au fost în realitate.
Fumătorul știe că țigara îl minte. Băutorul știe că paharul nu este prietenul pe care îl caută. Îndrăgostitul știe, în adâncul lui, că nu poate construi singur o poveste în doi.
Și totuși, fiecare continuă.
Poate pentru că omul nu fuge neapărat după ce îi face bine. Fuge după ce îl face să simtă ceva. După o pauză. După o uitare. După o speranță. După un mesaj. După un „hai să ne vedem” care poate să repare, pentru o clipă, toate prostiile pe care viața le-a adunat între doi oameni.
Unii oameni fumează. Alții beau. Iar alții se îndrăgostesc incurabil.
Fiecare moare în felul său.
Important e să nu ne grăbim. Și, din când în când, să avem suficient curaj încât să alegem și ceva care ne ține în viață.
