Wizz Air reia zborurile de pe Aeroportul Băneasa: Destinaţii disponibile pentru turiştii români

TURISM. Wizz Air a reluat, de miercuri, operarea curselor regulate de pasageri de pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu”, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Primele zboruri din programul reluat au ca destinaţii Napoli şi Cracovia, urmând ca în perioada următoare să fie inaugurate curse și către Varşovia și Abu Dhabi. „Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti poartă discuţii cu mai mulţi operatori aerieni pentru a extinde numărul de rute operate de pe Aeroportul Băneasa”, au declarat oficialii CNAB.

Începând cu 15 ianuarie 2025, Wizz Air a mutat trei dintre rutele sale de pe Aeroportul „Henri Coandă” pe Aeroportul Băneasa. Acestea sunt:

•Cracovia – Bucureşti: operată lunea, miercurea şi vinerea.

•Napoli – Bucureşti: operată zilnic.

•Abu Dhabi – Bucureşti: operată lunea, miercurea, vinerea şi duminica, din 30 martie 2025.

Această relocare are ca scop creşterea confortului pasagerilor şi diversificarea opţiunilor de călătorie dinspre şi către Bucureşti.

Pasagerii care călătoresc pe rutele mutate sunt sfătuiţi să verifice e-mailurile pentru informaţii actualizate despre aeroportul de plecare sau sosire. Cei care şi-au achiziţionat bilete prin agenţii de turism online ar trebui să contacteze furnizorii pentru confirmarea modificărilor.

Relocarea zborurilor pe Aeroportul Băneasa marchează o etapă importantă în strategia Wizz Air de a optimiza experienţa de călătorie şi de a sprijini dezvoltarea rutelor internaţionale din capitală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare