Zelenski, aflat la București, a mulțumit României și lui Nicușor Dan pentru sprijinul acordat Ucrainei

POLITICĂ EXTERNĂ. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, aflat într-o vizită oficială la București, a mulțumit României și președintelui Nicușor Dan pentru sprijinul constant oferit Ucrainei în cei patru ani de război cu Rusia și pentru poziția fermă în apărarea securității europene.
Liderul de la Kiev a subliniat că discuțiile purtate la București vizează extinderea cooperării bilaterale între cele două state, atât în domeniul economic, cât și în cel al securității. Potrivit lui Zelenski, parteneriatul dintre România și Ucraina poate deveni un element important pentru stabilitatea regiunii.
„Întâlnirea noastră și discuțiile de astăzi se referă în primul rând la modul în care putem colabora mai mult, inclusiv în plan economic, pentru binele popoarelor noastre. De asemenea, analizăm ce putem face împreună pentru securitatea națională a statelor noastre”, a declarat președintele ucrainean.
Un punct important al discuțiilor l-a reprezentat cooperarea în domeniul energiei. Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina și România vor construi două noi linii de furnizare a energiei electrice, proiect care va sprijini în special regiunea Cernăuți și va contribui la consolidarea securității energetice în această parte a Europei.
Potrivit liderului ucrainean, documentul privind realizarea interconectărilor energetice a fost semnat în timpul vizitei oficiale de la București. Proiectul este considerat reciproc avantajos, oferind oportunități de dezvoltare pentru ambele state.
În cadrul discuțiilor a fost abordată și cooperarea în sectorul energetic din Marea Neagră. Zelenski a menționat că România a făcut deja pași importanți în exploatarea resurselor din această zonă și că există oportunități de colaborare în domeniul petrolului și gazelor naturale.
Președintele ucrainean a confirmat, de asemenea, participarea la formatul regional Bucharest Nine, după invitația adresată de președintele României.
Un moment important al vizitei a fost și semnarea unui decret prin care în Ucraina va fi instituită oficial Ziua Limbii Române, care va fi sărbătorită anual la data de 31 august. Decretul a fost semnat pe 12 martie 2026 și are ca obiectiv încurajarea dialogului intercultural și protejarea identității lingvistice și culturale a comunității românești din Ucraina.
„În vederea dezvoltării înțelegerii reciproce, respectului reciproc și cooperării în relațiile ucraineano-române, decretez instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina”, se arată în documentul semnat de liderul de la Kiev.
În cadrul declarațiilor, Volodimir Zelenski a vorbit și despre realitățile războiului modern, subliniind că actualele conflicte implică un consum extrem de mare de rachete și muniție, iar capacitatea de producție este limitată chiar și pentru cele mai puternice state.
Liderul ucrainean a dat ca exemplu atacurile recente din Orientul Mijlociu, unde în primele 24–36 de ore au fost utilizate peste 700 de rachete, subliniind că astfel de volume de armament pun presiune pe capacitățile de producție ale industriei militare.
Zelenski a vorbit și despre sistemele de apărare antiaeriană MIM-104 Patriot, explicând că producția lunară a rachetelor pentru aceste sisteme este limitată, ceea ce face dificilă acoperirea tuturor necesităților în fața atacurilor masive cu rachete și drone.
În acest context, președintele ucrainean a confirmat că Ucraina discută cu România despre dezvoltarea unor capacități comune de producție pentru drone. Potrivit acestuia, experiența acumulată de armata ucraineană în timpul războiului ar putea fi utilă pentru consolidarea capacităților de apărare ale statelor europene.
„România este un partener foarte important pentru noi. Am demonstrat că suntem vecini buni și putem dezvolta parteneriate de fabricație, așa cum am făcut deja cu alte state europene. Consider că o astfel de capacitate în România ar fi foarte utilă”, a declarat Volodimir Zelenski.




