Ziua Europeană a Patrimoniului Academic la Muzeul Universității „George Emil Palade”

UMFST. Iubitori ai culturii și pasionați ai patrimoniului academic, suntem încântați să vă anunțăm că Muzeul Universității „George Emil Palade” s-a alăturat, pentru al doilea an consecutiv, Zilei Europene a Patrimoniului Academic (European Academic Heritage Day 2023), în calitate de membru al prestigioasei rețele „Universeum. Rețeaua patrimoniului universitar european”.

Evenimentul din 18 noiembrie 2023, a adus în prim-plan tema provocatoare a „Schimbării și Transformării” (Change and Transformation), reflectând astfel bogăția și diversitatea inestimabilă a patrimoniilor universitare.

Pentru a ilustra în mod concret această temă, organizatorii s-au orientat spre Sala Festivă, regăsită recent sub numele de Sala Senatului. Anul trecut, aceasta a fost supusă unui amplu proces de restaurare, readucându-i-se la viață forma și aspectul din perioada interbelică. Acest demers meticuloasă a scos la iveală picturi și decorațiuni uimitoare, reprezentându-l pe domnitorul Mihai Viteazul în mărime naturală și stemele Regatului României din perioada 1881-1922, care acum strălucesc din nou, în toată splendoarea lor.

Restaurată în anul 2022, cu atenție pentru păstrarea și readucerea la starea inițială a elementelor decorative specifice stilului, fosta capelă a Liceului Militar (1920) este o dovadă a respectului față de trecut, parte indispensabilă a identității noastre universitare.

Clădirea Universității a fost construită în stil Art-Nouveau, între 1907-1909, având la bază proiectul fraților Grünwald din Budapesta și a fost inaugurată la 5 octombrie 1909. În pofida schimbărilor istorice, profilul clădirii a rămas neschimbat, de mai bine de 100 de ani, reprezentând o pagină importantă din istoria orașului nostru, ca una din construcțiile iconice ale Târgu Mureșului.

Această celebrare a patrimoniului academic european a sărbătorit schimbările și transformările care aduc în prim-plan valorile și istoria universităților. Prin această zi specială s-a evidențiat atât trecutul bogat al instituției UMFST cât și direcțiile viitoare ale dezvoltării sale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare