Ziua Internațională a Femeilor din mediul rural: celebrând rolul esențial al femeilor în agricultura globală

REZILIENȚĂ. Pe 15 octombrie 2024 se celebrează Ziua Internaţională a Femeilor din Mediul Rural, o ocazie de a recunoaște contribuția vitală a femeilor de la sate la bunăstarea familiilor lor și la dezvoltarea economiei rurale, conform site-ului oficial al ONU.

Prima celebrare a acestei zile a avut loc pe 15 octombrie 2008, după ce a fost instituită printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU, în decembrie 2007. Această zi recunoaște rolul esențial pe care femeile din mediul rural îl joacă în dezvoltarea agriculturii, îmbunătățirea securității alimentare și combaterea sărăciei rurale.

Ideea acestei sărbători a fost propusă pentru prima dată la Conferința ONU pentru femei, organizată în 1995 la Beijing. Diverse organizații internaționale, printre care Federația Internațională a Producătorilor Agricoli și Asociația Mondială a Femeilor din Zona Rurală, au susținut propunerea.

Femeile din mediul rural, care depind în mare parte de resursele naturale și de agricultura de subzistență, constituie peste un sfert din populația mondială. În țările în curs de dezvoltare, ele reprezintă aproximativ 43% din forța de muncă agricolă, având o contribuție majoră la producția și prelucrarea alimentelor, dar și la siguranța alimentară.

Deși femeile joacă un rol crucial în gospodării și comunitățile rurale, ele continuă să fie afectate în mod disproporționat de sărăcie și de accesul limitat la resurse. În multe regiuni ale lumii, ele nu au aceleași oportunități ca bărbații în accesarea terenurilor, creditelor sau piețelor. Conform statisticilor ONU, reducerea decalajului de gen în forța de muncă rurală ar putea aduce o creștere semnificativă a economiei globale.

În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată în 1999, în localitatea Moeciu, județul Brașov. De atunci, Asociația Națională a Femeilor din Mediul Rural organizează anual evenimente tradiționale în diverse localități pentru a marca importanța femeilor din satele românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare